Tenis: Irina Begu, învinsă în turul al treilea la Miami (WTA)

Tenis: Irina Begu, învinsă în turul al treilea la Miami (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici, cu 7-5, 6-7 (4), 6-4, sâmbătă, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.369.455 de dolari.

Irina Begu (31 ani, 70 WTA), care venea după o victorie în faţa principalei favorite, tot o belarusă, Arina Sabalenka, s-a înclinat după trei ore de joc.

Primul set a fost echilibrat, cele două jucătoare au mers cap la cap, chiar dacă s-au reuşit multe break-uri, dar Sasnovici a câştigat ultimele trei ghemuri, impunându-se cu 7-5. În actul secund, Begu a avut 5-3, dar a pierdut trei ghemuri consecutive şi s-a ajuns în tiebreak, unde a înclinat balanţa în favoarea sa, cu 7-4, după trei puncte la rând. Sasnovici a început mai bine decisivul şi a condus cu 2-0, Begu a revenit şi a egalat, 2-2, iar de la 4-3 nu a mai câştigat niciun ghem, pierzând cu 4-6.

Begu a făcut 6 duble greşeli, iar Sasnovici 10.

Irina Begu câştigase toate cele trei meciuri de până acum cu Sasnovici (28 ani, 60 WTA), în 2015, în finala de al Seul, cu 6-3, 6-1, şi de două ori anul trecut, la Gippsland Trophy (Melbourne), cu 5-7, 6-4, 6-4, în primul tur, şi în sferturi la Cleveland, cu 6-2, 6-4.

Begu va primi un cec de 54.400 de dolari şi 65 de puncte WTA.

La dublu, perechea româno-ucraineană Raluca Olaru/Nadia Kicenok a fost întrecută de cuplul Alexa Guarachi (Chile)/Yifan Xu (China), cu 3-6, 7-6 (4), 11-9, în primul tur, după o oră şi 46 de minute.

În setul secund, Guarachi şi Xu au condus cu 5-0, dar au fost egalate, 5-5, reuşind să se impună în tiebreak, cu 7-4. În super tiebreak, Olaru şi Kicenok au condus cu 5-1, dar au fost egalate, cedând dramatic cu 9-11.

Olaru şi Kicenok vor primi pentru participare un cec de 17.580 de dolari şi 10 puncte WTA la dublu.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?