Tenis: Irina Begu şi Gabriela Ruse, în turul al doilea al calificărilor la US Open

Tenis: Irina Begu şi Gabriela Ruse, în turul al doilea al calificărilor la US Open

Jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Gabriela Ruse au obţinut victorii, luni, la New York, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Begu (92 WTA), care va împlini 29 ani de 26 august, a învins-o pe turcoaica Pemra Ozgen (33 ani, 183 WTA) cu 6-3, 6-2, deşi a avut 6 duble greşeli.

Următoarea adversară a Irinei va fi Jana Cepelova (Slovacia), o jucătoare de 26 de ani, care ocupă locul 155 în lume. Begu a învins-o în toate cele trei meciuri directe.

Begu era aproape de top 20 în vara anului 2016, dar două accidentări, la genunchi, apoi la gleznă, au făcut ca românca să iasă din top 100 pentru prima oară din 2014.

"A fost greu să văd că pierd clasamentul şi să nu joc pentru o lună şi jumătate'', a declarat Begu, citată de site-ul WTA, după victoria cu Ozgen, prima pe hard din februarie, de la Hua Hin (Thailanda).

"A fost dificil, dar fiecare jucătoare are astfel de situaţii în carieră, suişuri şi coborâşuri. Sunt bucuroasă acum că sunt sănătoasă şi pot juca'', a mai spus Begu, a treia favorită a fazei preliminare.

"A fost primul meci pe hard după o lungă perioadă şi asta e mereu dificil. Am jucat în condiţii grele, a fost foarte umed şi cald. Sunt bucuroasă că am putut să controlez situaţia şi am făcut un meci bun. Calificarea pe tabloul principal este obiectivul meu, muncesc pentru asta, dar nu e deloc uşor, pentru că sunt multe jucătoare valoroase în calificări. Pas cu pas, sper că voi ajunge acolo'', a precizat Begu.

Elena-Gabriela Ruse (21 ani, 178 WTA) a trecut de o altă româncă, Alexandra Cadanţu (29 ani, 256 WTA) cu 6-0, 6-4, într-o oră şi 20 de minute. Ruse s-a impus în ambele dueluri directe cu Cadanţu.

În turul secund, Ruse o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini (23 ani, 117 WTA), care s-a impus în singurul meci direct, în 2016, la Mamaia.

În alt meci din primul tur preliminar, Patricia Ţig (25 ani, 137 WTA) a fost învinsă de rusoaica Valeria Savinîh (28 ani, 179 WTA), cu 4-6, 7-6 (4), 6-3, după două ore şi 52 de minute. Românca a comis nu mai puţin de 9 duble greşeli în acest meci.

Marţi vor intra în calificări alte trei românce, Irina Bara, contra belgiencei Kirsten Flipkens, Ana Bogdan, împotriva americancei Bethanie Mattek-Sands, şi Jaqueline Cristian, contra spaniolei Georgina Garcia Perez.

Begu şi Ruse şi-au asigurat fiecare 20 de puncte WTA şi 18.000 de dolari, iar Cadanţu şi Ţig vor primi 11.000 de dolari şi 2 puncte WTA.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...