Tenis: Jucător din top 30 ATP, implicat în scandalul meciurilor trucate (presă)

Un jucător din top 30 ATP este implicat în scandalul meciurilor trucate din tenis, anunţă presa germană, citată de cotidianul sportiv L'Equipe.

Postul de televiziune ZDF şi cotidianul Die Welt au făcut noi dezvăluiri legate de acest scandal, care s-a soldat deja cu mai multe valuri de interpelări de la începutul anului.

Astfel, un număr de 135 de jucători ar fi vizaţi de o anchetă internaţională, între care şi unul din top 30 mondial, care a câştigat trei titluri ATP în cursul carierei sale, conform surselor citate.

Pentru moment, nu a fost dezvăluit niciun nume, însă FBI este în contact cu autorităţile europene în cadrul anchetei. În acest scandal sunt implicate mai multe ţări, între care Franţa şi Spania.

"Este vorba de reţeaua unei mafii armene a pariurilor, care s-a propagat în şapte ţări din Europa", a declarat Eric Bisschop, procurorul general adjunct al Belgiei, afirmând că este vorba de fraudă "la o scară foarte mare".

Unitatea pentru Integritatea Tenisului a pronunţat deja interdicţii împotriva a peste 20 de jucători, băieţi şi fete, în cursul acestui an, insuficient se pare pentru a pune capăt corupţiei din sportul alb.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Proastă creatură...

2 „Estonia în 3 zile” / Rusia prezintă în detaliu la TV invadarea unui stat NATO

3 Răsturnare de situație? / „Iranul stă la pândă” / SUA pot confirma că au distrus mult mai puțin din arsenalul iranian de rachete decât spun public

4 Lovitură strategică asupra industriei ruse: cea mai mare fabrică de îngrășăminte fosfatice din Europa a fost atacată cu drone

5 De citit... / Este lumea din jurul nostru reală sau trăim într-o simulare a realității creată de ființe mai avansate, posibil postumane?