Tenis: Mihaela Buzărnescu, învinsă de Caroline Wozniacki, în primul tur la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, a doua favorită, cu 6-2, 6-3, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Wozniacki (27 ani), numărul doi mondial, s-a impus după o oră şi 11 minute.

Daneza a condus cu 2-0, dar Mihaela a reuşit să restabilească egalitatea, 2-2, însă după aceea Wozniacki a câştigat patru ghemuri la rând şi setul, pe fondul numeroaselor greşeli comise de Buzărnescu.

Wozniacki a condus cu 2-0 şi în actul secund, însă Buzărnescu a lăsat impresia că poate întoarce jocul după ce a luat trei ghemuri la rând. Buzărnescu a servit pentru 4-2, dar daneza a reuşit break-ul iar meciul a reintrat în făgaşul de până atunci, a doua favorită adunând punct după punct, pentru 6-3.

Mihaela Buzărnescu (29 ani, 44 WTA), prezentă în premieră pe tablou principal la Australian Open, a mai fost învinsă de Caroline Wozniacki şi în primul tur la US Open, anul trecut, cu 6-1, 7-5.

Buzărnescu, finalistă sâmbătă la Hobart, va primi pentru participare 50.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA.

Mihaela Buzărnescu va juca şi la dublu, alături de argentinianca Maria Irigoyen, însă cele două vor avea o misiune foarte grea în faţa favoritelor numărul opt, Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Shuai Peng (China).

Irina Begu s-a calificat luni în turul al doilea la Australian Open, în timp ce Monica Niculescu a fost învinsă de Mona Barthel. Pe tabloul principal se mai află trei românce, Simona Halep, principala favorită, care o va înfrunta pe australianca Destanee Aiava, Sorana Cîstea, care va evolua contra kazahei Zarina Dias, şi Ana Bogdan, care o va întâlni pe Kristina Mladenovic (Franţa).
AGERPRES 


populare
astăzi

1 A7 / București-Bacău, de astăzi, complet pe autostradă, în timp ce trei loturi cruciale din Moldova pierd finanțarea PNRR

2 Sorin Oprescu, condamnat pentru corupție, fotografiat relaxându-se pe o insulă din Grecia

3 „Prima reacție, primele minciuni” / Recorder publică noi documente în cazul Pahonțu

4 Surse / primele nume în viitorul Guvern, deși nu e clar încă cine va fi premier

5 Așa o fi? /