Tenis: Mihaela Buzărnescu, învinsă de Jelena Ostapenko în primul tur la Eastbourne (WTA)

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko, cu 6-4, 6-4, luni, într-un meci din prima rundă a turneului WTA pe iarbă de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 998.712 dolari.

Campioana din 2017 de la Roland Garros (22 ani, 35 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 32 de minute, în care a avut 5 aşi, dar a şi comis 10 duble greşeli, în timp ce românca a avut doar 3.

Buzărnescu (31 ani, 47 WTA) a condus cu 3-1 şi 4-2 în primul set, dar a cedat cu 4-6. Românca a avut şi în actul secund 3-1 şi 4-2, dar din nou a pierdut patru ghemuri la rând şi meciul.

Ostapenko are acum 3-2 în meciurile directe cu Buzărnescu. Anul acesta, letona a câştigat în primul tur la Doha, iar românca s-a impus în primul tur la Roma (abandon al balticei). Anul trecut, la Eastbourne, Buzărnescu a fost întrecută de Ostapenko în optimi cu 6-1, 6-2.

Mihaela Buzărnescu va primi un cec de 4.205 dolari şi un punct WTA pentru participare.

Buzărnescu a ajuns la patru eşecuri consecutive în circuit la simplu, bilanţul din acest an fiind 7 victorii şi 19 înfrângeri (2 în Fed Cup).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania