Tenis: Novak Djokovic, calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros

Tenis: Novak Djokovic, calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în patru seturi, 4-6, 6-2, 6-3, 6-4, pe spaniolul Pablo Carreno Busta, miercuri, într-o partidă care a durat ceva mai mult de trei ore.

Djokovic, care a acces pentru a zecea oară în penultimul act al competiţiei de la Paris, şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Carreno Busta, adversarul său în meciul care i-a adus descalificarea în optimi la US Open, după ce a lovit în mod involuntar cu mingea o arbitră de linie.

Jucătorul sârb, în vârstă de 33 ani, nu s-a aflat însă în cea mai bună formă fizică a sa, acuzând dureri la gât şi umeri pe parcursul jocului, dar a putut evolua până la finalul după ce a primit îngrijiri medicale.

Liderul clasamentului ATP se va lupta pentru un loc în finală cu grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 6 mondial, care a dispus la rândul său, cu 7-5, 6-2, 6-3, de rusul Andrei Rublev.

Djokovic şi Tsitsipas s-au întâlnit de cinci ori până acum, avantajul fiind de partea sârbului (3-2), însă grecul a obţinut ambele victorii în turnee Masters 1.000, iar aceasta este prima lor confruntare în Marele Şlem.

În cealaltă semifinală, spaniolul Rafael Nadal, deţinătorul titlului, locul 2 ATP, îl va avea adversar pe argentinianul Diego Schwartzman, numărul 14 mondial.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Asta nu e de DNA? / Liviu Avram: O liberare fără de lege. Completul Savonea i-a pus în libertate fără temei legal pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?