Tenis: Patricia Ţig a câştigat ancheta pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iulie (WTA)

Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Ţig a câştigat ancheta pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iulie în circuitul profesionist feminin, realizată pe site-ul WTA.

Ţig, revenită în prim-plan după o finală la Bucureşti şi titlul câştigat duminică la Karlsruhe, a adunat cele mai multe voturi din partea internauţilor pentru o lovitură în cros pe linie cu forehand-ul în semifinala de la BRD Bucharest Open cu germanca Laura Siegemund, la scorul de 6-2, 2-1 şi avantaj pentru adversară.

Ţig, care a lipsit aproape doi ani din circuitul profesionist după o accidentare şi după ce a născut o fetiţă, a fost învinsă în finală de kazaha Elena Rîbakina.

Pe locul secund în anchetă s-a clasat o altă româncă, Irina Bara, cu un lob reuşit în faţa rusoaicei Margarita Gasparian, la scorul de 6-4, 2-3, 40-15, în turneul de la Jurmala (Letonia).

Poziţia a treia a fost ocupată de letona Anastasija Sevastova (Jurmala), pe patru a fost olandeza Kiki Bertens (Palermo), iar pe cinci s-a clasat poloneza Katarzyna Kawa (Jurmala).

Celelalte laureate în ancheta WTA Shots of the Month din 2019 sunt taiwaneza Su-wei Hsieh (ianuarie), Simona Halep (februarie, mai), belgianca Kirsten Flipkens (martie), poloneza Iga Swiatek (aprilie) şi daneza Caroline Wozniacki (iunie).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

3 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

4 Realitatea Plus scade în fața unei televiziuni rivale. Un post tv dintre primele 3 pierde puternic audiență

5 „Faceți plinul la mașină, acum” / Avertismentul unui analist care vorbește de o criză mondială ca în anii `70