Tenis: Simona Halep - Poate voi câştiga în cele din urmă titlul la Cincinnati

Românca Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, a declarat că speră în continuare că va câştiga un titlu la Cincinnati (WTA), după ce duminică a pierdut a treia sa finală la turneul din Ohio.

''Poate voi câştiga şi eu în cele din urmă turneul, deoarece îmi place să joc aici. Am fost un pic obosită, dar a fost o plăcere să vin şi să joc săptămâna aceasta aici'', a declarat Halep, duminică, după ce a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens în finală, cu 2-6, 7-6 (6), 6-2.

''E o înfrângere grea, după ce am avut o minge de meci, dar aşa e viaţa, aşa e tenisul uneori, trebuie să trec pete acest moment. A fost o săptămână extraordinară, de fapt două săptămâni foarte bune, dar victoria ei (a olandezei Kiki Bertens) este meritată, pentru că a jucat excelent. A fost foarte consistentă în joc şi foarte puternică, eu am ratat cam mult în setul al treilea, dar am fost obosită şi nu m-am mai putut controla din puncte de vedere emoţional şi fizic, ea a fost puternică pe final şi pentru acest motiv a câştigat. Pentru mine următorul pas va fi New Haven'', a declarat Halep, citată de site-ul WTA.

În 2015, românca a fost învinsă în finală la Cincinnati de Serena Williams, iar anul trecut a pierdut în faţa spaniolei Garbine Muguruza.

Halep a ratat şansa de a deveni prima jucătoare care câştigă cele două turnee Premier 5, Rogers Cup şi Western Southern Open, după ce în urmă cu o săptămână obţinuse tilul la Montreal. Seria sa de victorii s-a oprit la 9.

''Am jucat multe raliuri, a fost un meci foarte fizic şi din acest motiv nu am mai putut ţine ritmul la sfârşit'', a explicat Halep, care sâmbătă a fost nevoită să joace două meciuri, din cauza programului perturbat de ploaie.

Săptămâna aceasta, la New Haven, Halep este principala favorită şi va intra direct în optimi, contra învingătoarei dintre Ana Bogdan şi Camila Giorgi.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă