Tenis: Simona Halep, calificată la mare luptă în semifinalele turneului WTA de la Doha

Tenis: Simona Halep, calificată la mare luptă în semifinalele turneului WTA de la Doha

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, joi seara, în semifinalele turneului WTA de la Doha, dotat cu premii totale de 916.131 dolari, după ce a învins-o pe germanca Julia Goerges, cu 7-6 (1), 7-6 (6).

Halep (27 ani, 3 WTA), principala favorită, care de luni va urca pe locul al doilea în lume, s-a impus după două ore de joc.

Românca a avut un start fulminant şi a condus cu 4-0 şi 5-2, dar jocul său a suferit o scădere, în timp ce Goerges (30 ani, 16 WTA) a jucat tot mai bine, reuşind patru ghemuri consecutive (5-6). Halep a reuşit să trimită setul în tiebreak, unde s-a impus categoric, cu 7-1.

Halep a câştigat primul ghem din actul secund, dar apoi Goerges a întors scorul şi a condus cu 3-1. Fostul lider mondial a avut câteva oportunităţi de a reechilibra disputa, dar germanca şi-a păstrat avantajul break-ului şi a condus cu 4-2 şi 5-3. La 5-4 pentru Goerges, Halep a făcut un break ''alb'', egalând situaţia, 5-5, iar apoi şi-a fructificat serviciul. Şi acest set a ajuns în tiebreak, unde Goerges a condus cu 4-1, 5-2 şi 6-4, dar Halep a continuat să forţeze şi a salvat cele două mingi de set, impunându-se cu 8-6, după o serie de patru puncte consecutive.

Halep a avut 3 aşi şi a comis 2 duble greşeli, având un procentaj destul de bun la mingile puse în teren cu primul serviciu şi punctele tot cu primul serviciu. Gorges a reuşit 4 aşi, dar a făcut şi 4 duble greşeli, suferind la serviciu. Germanca a avut mai multe mingi direct câştigătoare (33-28 la winners), dar a făcut mai multe erori neforţate, 41-25.

Halep are acum 3-1 în meciurile directe cu Goerges, pe care a mai învins-o în 2014 la Madrid, cu 6-2, 6-0 în primul tur, şi în 2016 la Miami, în turul al treilea, cu 6-4, 6-1. Goerges a câştigat în 2009 în calificările turneului de la Paris, cu 6-4, 2-6, 6-3.

Simona Halep, campioană în 2014 şi semifinalistă anul trecut, şi-a asigurat un cec de 45.320 dolari şi 185 de puncte WTA. În penultimul act, Halep o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina (24 ani, 7 WTA), care a dispus de Karolina Muchova (Cehia) cu 6-4, 6-2.

Svitolina o conduce pe Halep cu 4-3 în meciurile directe, câştigând ultimele trei confruntări, cea mai recentă anul trecut în finala de la Roma, cu 6-0, 6-4.

Tot joi, în sferturi la dublu, Mihaela Buzărnescu şi poloneza Alicja Rosolska au fost învinse fără drept de apel de cuplul Ons Jabeur (Tunisia)/Alison Riske (SUA), cu 6-1, 6-2, în 53 de minute.

Buzărnescu şi Rosolska vor primi pentru participare 7.385 dolari şi 100 de puncte WTA la dublu.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria