Trappist-1 este sistemul solar cu cele mai mari şanse pentru a susţine viaţa (studii noi)

Trappist-1 este sistemul solar cu cele mai mari şanse pentru a susţine viaţa (studii noi)

Noi observaţii asupra unui sistem solar cu şapte planete aflat la 40 de ani lumină de Pământ au confirmat că acesta ar putea fi cel mai bun loc pentru a găsi viaţă în afara sistemului nostru solar, relatează luni Press Association.

Sistemul solar Trappist-1 a ajuns pe primele pagini ale ziarelor în urmă cu un an, când astronomii au dezvăluit că include mai multe planete ca Pământul.

Noi amănunte fascinante au ieşit la iveală despre planetele din sistemul Trappist-1, în contextul în care oamenii de ştiinţă încearcă să afle mai multe despre compoziţia şi atmosfera lor.

Telescopul spaţial Hubble a fost utilizat pentru a captura semnale de lumină revelatoare în momentul în care planetele trec prin faţa stelei lor.

Analiza modului în care lumina solară a interacţionat cu atmosfera planetelor a arătat că toate cele şapte planete sunt stâncoase sau telurice, ca Pământul, apa reprezentând până la 5% din masa acestora.

Prin comparaţie, oceanele Terrei reprezintă doar 0,02% din masa Pământului. Experţii sunt de acord că apa, ideal în stare lichidă, este o condiţie indispensabilă pentru apariţia vieţii.

Se crede că cel puţin patru din planetele Trappist-1 au climate temperate, ceea ce deschide posibilitatea existenţei unor oceane, lacuri sau râuri de suprafaţă.

Una dintre ele, Trappist-1e, se remarcă prin cele mai multe similitudini cu Pământul, în termeni de mărime, densitate şi cantitate de energie luminoasă primită de la soarele ei.

Dr. Amaury Triaud, din cadrul Universităţii din Birmingham, un membru dintre cei mai importanţi ai echipei internaţionale, a declarat: "Dintre cele şapte planete şi dintre toate exoplanetele care au fost descoperite până acum Trappist-1e seamănă cel mai mult cu Pământul, dacă luăm în considerare cantitatea de energie primită de la soare şi densitatea sa, care se reflectă în compoziţia sa internă".

"Pasul nostru următor este de a afla dacă planeta are o atmosferă, întrucât singura noastră metodă de a depista prezenţa biologiei dincolo de sistemul solar se bazează pe studierea chimiei atmosferei exoplanetelor", a adăugat el.

El a subliniat că, în pofida tuturor speculaţiilor, oamenii de ştiinţă sunt "încă departe" de a stabili dacă Trappist-1 chiar întruneşte condiţiile adecvate pentru viaţă.

Răspunsuri mai clare sunt aşteptate după ce NASA va lansa pe orbită puternicul telescop spaţial James Webb anul viitor.

Acesta va fi primul dintr-o nouă generaţie de telescoape cu abilitatea de a căuta semnele vieţii în atmosferele exoplanetelor.

Planetele din sistemul Trappist-1 orbitează în jurul unui pitice roşii care are doar 9% din masa soarelui.

Din acest motiv, "zona locuibilă" a stelei - regiunea de pe orbită în care apa poate exista în stare lichidă - este mult mai apropiată decât în cazul soarelui nostru.

Drept rezultat, cele şapte planete sunt mai apropiate de steaua lor decât Mercur de soarele nostru, totuşi se bucură de o climă relativ blândă.

Planetele sunt atât de apropiate una de alta încât o persoană aflată pe una dintre ele ar avea o vedere spectaculoasă asupra vecinelor ei celeste, notează Press Association.

În unele cazuri, planetele ar putea fi chiar mai mari decât Luna văzută de pe Pământ, spun astronomii.

De asemenea, planetele ar fi în rotaţie sincronă, ceea ce înseamnă că aceeaşi parte a lor este mereu îndreptată către stea.

Concluziile unui număr de patru studii apar în publicaţiile Nature Astronomy şi Astronomy and Astrophysics.

Coautorul Brice-Olivier Demory, profesor la universitatea din Berna, a declarat: "Studiul nostru este un pas important înainte în contextul în care continuăm să explorăm dacă aceste planete pot susţine viaţa".

Trappist-1 şi-a primit numele după "Transiting Planets and Planetesimals Small Telescope" (Trappist) din Chile, care a descoperit primele două planete din sistem.AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Reacție fără precedent a SUA după apariția documentelor de la serviciile secrete în cazul Călin Georgescu!

2 Voi ați citit despre fenomenul ciudat care se întâmplă cu femeile din Suedia?

3 Cea mai nouă manipulare din aceste zile... / Ori ăștia sunt cretini, ori ne cred pe noi, românii, cretini...

4 Uite, așa procedează FSB, nici nu știi când l-ai băgat pe dracul în casă...

5 Mare dreptate are Sebastian Lăzăroiu! / De citit și pilda cu „eruditul”