Trump: Președintelui francez 'îi place să mă țină de mână'

Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe omologul său francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, în care și-a adus aminte că șefului statului francez i-a făcut plăcere să-l țină de mână la recenta lor întâlnire de la Paris, relatează AFP.

Emmanuel Macron "este un tip grozav. Inteligent. Puternic. Îi place să mă țină de mână", a spus Trump în interviul din care cotidianul american a publicat câteva fragmente pe pagina sa de internet.
"Oamenii nu-și dau seama că-i place să mă țină de mână. Și asta-i bine", a insistat liderul de la Casa Albă.
"Serios. E un om foarte bun. Și un tip dur, dar știți, trebuie să fie. Cred că va fi un președinte minunat al Franței. Dar îi place să mă țină de mână", a comentat Donald Trump.
Președintele american a mai mărturisit între altele că defilarea de Ziua națională a Franței, la care a asistat în timpul vizitei sale la Paris, a fost "una din cele mai frumoase" parade pe care le-a văzut, adăugând că ar trebui organizată una similară și la Washington, pe Pennsylvania Avenue, care leagă Congresul SUA de Casa Albă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet