Tudose: Membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta, dacă doresc

Tudose: Membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta, dacă doresc

Premierul Mihai Tudose a precizat că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale şi a subliniat că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia.

"Tot respectul pentru regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat... Iertaţi-mă, dar mai avem foşti şefi de stat care au urmaşi în viaţă. (...) Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este o republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că există nu ştiu ce coroană pe aici... Iertaţi-mă, dar nu prea îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie a României este o fundaţie, tot un ONG de interes naţional", a precizat primul ministru, vineri seara, la România TV.

El a menţionat că membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta dacă doresc acest lucru şi că a discutat cu reprezentanţii RAAPPS, pentru a face o ofertă în acest sens.

"De ce să rămână (Palatul Elisabeta, n.r.) în posesia Casei Regale? Pot să îl închirieze dacă doresc. Eu am vorbit la Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin intermediul căreia statul deţine imobilul, să le facă o ofertă de chirie, dacă doresc. Că dacă tot le trebuie, eu înţeleg că au de unde să plătească, că li s-au retrocedat o mulţime de lucruri. De ce să nu dăm palatul Camerei de Comerţ şi Industrii sau la alţi copii ai unor foşti şefi de stat? (...) (Palatul Elisabeta l-a primit, n.r.) în folosinţă Regele Mihai în calitate de fost şef de stat. Punct. Şi încă nişte zeci de milioane pentru partea de funcţionare a palatului şi pentru servicii de suport... Iertaţi-mă... Exagerăm", a mai adăugat premierul Tudose. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”