Țuțuianu: Protocoalele dintre SRI și alte instituții pot fi desecretizate numai prin hotărâre de Guvern

Țuțuianu: Protocoalele dintre SRI și alte instituții pot fi desecretizate numai prin hotărâre de Guvern

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității Serviciului Român de Informații, Adrian Țuțuianu, a declarat marți că protocoalele încheiate între SRI și alte instituții ale statului pot fi desecretizate numai prin hotărâre de Guvern și numai la inițiativa semnatarilor acestor documente.

"V-am spus în urmă cu două săptămâni la o conferință de presă că au fost zeci de protocoale încheiate din 1992 până astăzi (între SRI și alte instituții ale statului — n.r.). Am discutat și azi (marți — n.r.) în cadrul comisiei legat de poziția noastră față de aceste protocoale. Ne-am dus puțin și am studiat și cadrul legal și am ajuns la concluzia că protocoalele pot fi desecretizate numai prin hotărâre de Guvern, la inițiativa celor care sunt semnatari, pentru că sunt informații clasificate, în tot sau în parte, pentru că dacă sunt anumite elemente în protocol care țin de siguranța națională, de protecția unor date, informații, chiar persoane, acelea nu pot fi făcute publice. Opinia exprimată astăzi cu unanimitate de voturi a fost aceea că aceste protocoale ar trebui desecretizate pentru a calma opinia publică și a ne lămuri cu toții în ce măsură au fost încălcate, afectate drepturi și libertăți fundamentale. Nu avem noi atribuția de a cere", a explicat Țuțuianu.

El a fost întrebat dacă la comisie s-a discutat despre un anumit protocol de cooperare privind activitatea de informații pentru securitate națională, încheiat din 2004 între SRI, SIE, MApN, MAI, Ministerul Justiției, SPP și STS.

Președintele comisiei SRI a adăugat că, dacă sunt două părți într-un protocol, SRI și o altă instituție, ambii semnatari trebuie să cadă de acord să desecretizeze acest document, iar dacă sunt șapte semnatari trebuie să fie de acord cu toții, pentru că așa prevede legea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

4 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”

5 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…