Ucraina: Cel puţin cinci morţi, între care un bebeluş de trei luni, în urma atacului cu rachete la Odesa

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 rănite în urma unor atacuri cu rachete ruseşti sâmbătă asupra oraşului-port Odesa, în sudul Ucrainei, a anunţat şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, citat de AFP.

"Odesa: cinci ucraineni ucişi şi 18 răniţi. Iar aceştia nu sunt decât cei care au fost găsiţi în acest stadiu. Potrivit tuturor aparenţelor, bilanţul va fi mai mare", a indicat pe Telegram Andrii Ermak, precizând că printre cei ucişi figurează şi un "bebeluş de trei luni".

Două rachete de croazieră au lovit o instalaţie militară şi alte două- clădiri rezidenţiale din Odesa, port la Marea Neagră. Alte două rachete (aparent X555 sau X101) au fost distruse de sistemul de apărare antiaerian, a anunţat comandamentul operativ "Sud" al forţelor armate ucrainene.

Ultimul atac major asupra Odesei a avut loc la începutul lunii aprilie.

"Singurul obiectiv al loviturilor cu rachete ruseşti asupra Odesei este de a semăna teroare", a scris ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba pe Twitter , cerând să fie pus "un zid între civilizaţie şi barbarii care atacă oraşe paşnice cu rachete".


Armata aerului ucraineană a afirmat pe Facebook că forţele ruse ar fi lansat rachetele respective de pe bombardiere Tu-95 dinspre zona Mării Caspice. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …