ULTIMA ORĂ Toți parlamentarii USR își vor prezenta marți demisia pentru a nu beneficia de pensie specială

ULTIMA ORĂ Toți parlamentarii USR își vor prezenta marți demisia pentru a nu beneficia de pensie specială

Toți parlamentarii USR își vor da mâine demisia pentru a nu beneficia de pensii speciale, infomația publicată inițial de HotNews.ro pe surse, fiind confirmată ulterior de Dan Barna, într-o postare pe Facebook.

USR are 38 de parlamentari: 25 de deputați și 13 senatori.

„Așa cum am anuntat în această după-amiază, mâine dimineață deputații și senatorii USR își vor depune demisia din Parlament pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială. Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiți din această țară. Să reprezinți voința populară este o onoare, nu o corvoadă. Pe agenda Parlamentului este deja de patru ani un proiect de lege al USR care urmărește eliminarea acestor pensii. Patru ani de zile în care niciodată nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru. Niciodată. Dar, pentru că am promis oamenilor că nu vom beneficia de ele, ne vom depune demisiile înainte de finalul acestui mandat. USR PLUS va face din eliminarea pensiilor speciale condiție esențială pentru participarea la orice coaliție de guvernare”, a scris Dan Barna pe Facebook.

USR a avut un proiect de eliminare a pensiilor speciale care nu a trecut de parlament. La fel s-a întâmplat cu propunerea de impozitare.

Programul de guvernare prezentat de USR-PLUS prevede eliminarea pensiilor speciale și calcularea tuturor pensiilor după același sistem. „Egalitatea românilor în fața pensiei înseamnă la contribuție egală, pensie egală. Eliminarea tuturor pensiilor speciale și recalcularea lor, în cazul categoriilor profesionale (exemplu: militari) care nu au avut contribuții, pe baza unei contribuții implicite la veniturile pe care le-au avut de la Stat. În cazul în care unele nu se pot elimina, se va aplica impozitarea cu 90% a tuturor pensiilor speciale peste pragul de cinci pensii minime cumulate”, se arată în programul de guvernare propus de USR-PLUS.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro