Tribunalul Uniunii Europene a respins cererea prin care Liviu Dragnea a solicitat instanței europene să constate că s-ar fi comis abuzuri în cazul său deoarece n-ar fi fost condamnat în România de către o instanță specializată în judecarea faptelor de corupție. Tribunalul UE a respins acțiunea lui Liviu Dragnea invocând ”vădita necopentență” în a judeca cererea prin care Dragnea urmărea de fapt să supună decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cenzurii instanței europene, sperând să obțină rejudecarea cauzei.

Liviu Dragnea a introdus acțiunea Tribunalul UE pe data de 26 iulie, la două luni după ce a fost condamnat la trei ani și șase luni în dosarul angajărilor fictive. Avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut Tribunalului, între altele, să constate încălcarea prevederilor Art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ”în sensul că a judecat cauza subsemnatului în fond, fără să existe complet de judecată specializat pe fapte de corupţie, astfel cum a statuat inclusiv Curtea Constituţională a României prin decizia din 5 iulie 2019 pronunțată în dosarul 642E/25.03.2019”.

Context

Curtea Constituțională a admis pe data de 3 iulie, cu majoritate de voturi, conflictul dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție privind completurile specializate pe corupție de la Instanța Supremă. Judecătorii au constatat existența unui conflict până la data de 23 ianuarie 2019, când colegiul de conducere al ÎCCJ a decis înființarea de completuri specializate.

Decizia luată de CCR nu a avut însă niciun efect asupra dosarului în care a fost condamnat Liviu Dragnea.

Toate procesele aflate pe rolul Instanței Supreme la completurile de 3 judecători au fost reluate dacă nu au primit între timp o sentință definitivă.

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, nu intră sub incidența deciziei CCR deoarece a fost condamnat în primă instanță, de un complet de 3 judecători de la Înalta Curte, pe 21 iunie 2018, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare. Sentința completului de 3 judecători de anul trecut a fost menținută și de completul de 5 judecători, care l-a condamnat definitiv pe Dragnea în data de 27 mai 2019.

Redăm mai jos integral ordonațta Tribunalului pronunțată în data de 17 decembrie 2019

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

17 decembrie 2019(*)

„Necompetență vădită”

În cauza T-544/19,

Liviu Nicolae Dragnea, cu domiciliul în Turnu Măgurele (România), reprezentat de Flavia Teodosiu, avocat,

reclamant,

împotriva

Autoritatea judecătorească română,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se urmărește în esență anularea deciziei pronunțate de autoritatea judecătorească română, pretins contrară dreptului Uniunii europene, precum și a tuturor actelor ulterioare, însoțită de o cerere de somație ce urmărește obligarea autorității judecătorești să rejudece cauza cu care a fost sesizată,

TRIBUNALUL (Camera a doua),

compus din doamna V. Tomljenović (raportoare), președintă, domnii F. Schalin și I. Nõmm, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

dă prezenta

Ordonanță

Procedura și concluziile reclamantului

1 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 iulie 2019, reclamantul a introdus prezenta acțiune.

2 Reclamantul solicită Tribunalului:

– constatarea încălcării de către autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție a prevederilor obligatorii ale tratatelor și anume normele obligatorii din Titlul V spațiul de libertate, securitate si justiție reglementate în Art. 67 din TFUE;

– [constatarea] încălcării prevederilor Art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în sensul că a judecat cauza subsemnatului în fond, fără să existe complet de judecată specializat pe fapte de corupţie, astfel cum a statuat inclusiv Curtea Constituţională a României prin decizia din 5 iulie 2019 pronunțată în dosarul 642E/25.03.2019;

– [constatarea] abuzului de putere manifestat explicit de către autoritatea judecătorească în sensul că a ignorat obligația din Art. 267 alineat 3 din TFUE în legătură cu cererea de trimitere cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor, cerere care a fost formulată în termenul legal la instanța națională, în conformitate cu Art. 267 alineat 1 litera (a) și (b) din TFUE.

3 Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 7 octombrie 2019, HE și HF au solicitat să intervină în susținerea concluziilor reclamantului.

În drept

4 În conformitate cu articolul 126 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atunci când Tribunalul este în mod vădit necompetent să judece o acțiune, acesta poate să decidă, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

5 În speță, Tribunalul se consideră suficient de lămurit de actele dosarului și decide, în aplicarea acestui articol, să se pronunțe fără continuarea procedurii.

6 În prezenta cauză, prin cererea formulată, reclamantul urmărește, în esență, ca Tribunalul, pe de o parte, să se pronunțe cu privire la o decizie a unei autorități judiciare naționale precum și a tuturor actelor subsecvente și, pe de altă parte, să dispună obligarea autorității judiciare pârâte să rejudece cauza cu care a fost sesizată.

7 Competența Tribunalului este prevăzută la articolul 256 TFUE, astfel cum este precizat de articolul 51 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestor dispoziții, Tribunalul este competent să judece acțiunile formulate, în temeiul articolului 263 TFUE, numai împotriva actelor instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii.

8 În speță, este evident că autorul actului atacat nu este nici o instituție, nici un organ, nici un oficiu și nici o agenție a Uniunii.

9 Trebuie amintit că Tribunalul nu este competent în temeiul articolului 263 TFUE să se substituie instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii sau autorităților naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii (Ordonanța din 1 iunie 1999, Meyer/Consiliul și Comisia, T‑73/99, EU:T:1999:116, punctul 12).

10 Rezultă din considerațiile care precedă că prezenta acțiune trebuie respinsă din motive de necompetență vădită, fără a fi necesară notificarea acesteia către pârâtă.

11 În aceste circumstanțe, nu este necesar ca Tribunalul să se pronunțe asupra cererii de intervenție depusă de HE și de HF.

Cu privire la cheltuielile de judecată

12 Întrucât prezenta ordonanță este adoptată înainte de notificarea cererii introductive către pârâtă și înainte ca aceasta să fi efectuat cheltuieli de judecată, este suficient să se decidă că reclamantul va suporta propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură. Pe de altă parte, în temeiul articolului 144, alineatul 10, din regulamentul de procedură, HE și HF trebuie condamnați să suporte propriile cheltuieli aferente cererii de intervenție.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua)

dispune:

1) Respinge acțiunea.

2) Domnul Liviu Nicolae Dragnea suportă propriile cheltuieli de judecată.

3) HE și HF suportă propriile cheltuieli de judecată aferente cererii de intervenție.

Luxemburg, 17 decembrie 2019.

Distribuie Distribuie Comentarii