Un călugăr, care este și profesor la o școală generală din Constanța, a postat pe Facebook imagini din vestiar cu eleve care se schimbă pentru ora de sport

Un profesor de la Şcoala Generală ”Nicolae Tonitza” din Constanţa, care este și călugăr, a postat pe pagina sa de Facebook imagini surprinse de camerele de supraveghere ale şcolii cu eleve care se schimbau pentru ora de sport, transmite News.ro.

 
Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei Tomisului, profesorul de muzică de la Şcoala ”Nicolae Tonitza” este şi călugăr, fiindu-i interzis să mai slujească după apariţia acestor informaţii.

De asemenea, în funcţie de evoluţia anchetei, bărbatul ar putea fi deferit Consistoriului monahal, au mai precizat reprezentanţii Arhiepiscopiei.

Joi, în jurul orei 17.30, la Secţia 4 Poliţie din municipiul Constanţa, a fost depusă o sesizare din partea conducerii Şcolii Generale numărul 39 ”Nicolae Tonitza”, oamenii legii fiind anunţaţi, astfel, de faptul că un cadru didactic titular al unităţii de învăţământ ar fi intrat în posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere ale unităţii de învăţământ în care mai multe eleve se pregăteau pentru ora de sport în vestiar.

Profesorul ar fi postat imaginile respective pe pagina sa de Facebook, iar ulterior le-a şters. Anchetatorii au precizat că fetele sunt în clasa a V-a, având 13 şi 14 ani, iar evenimentul ar fi avut loc pe data de 5 octombrie.

De asemenea, oamenii legii au menţionat că este posibil ca profesorul, în vârstă de 33 de ani, să fi postat pe Facebook mai multe filmuleţe de pe camerele de supraveghere din unitatea şcolară.


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”

5 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit