România este o țară cu risc seismologic ridicat și are mai multe zone seismogene, cea mai intensă fiind Vrancei. Marina Manea, profesor și cercetător la universitățile UNAM (Mexic) și Kobe (Japonia), explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, care sunt principalele zone seismice din țară și de ce un cutremur ca cel din Turcia a fost mai devastator decât cel care a îndoliat România în 1977, deși cele două au avut magnitudini asemenătoare.

Cutremurul din Turcia a ucis zeci de mii de oameni și a făcut pagube uriașe. Profimedia

Marina Manea este doctor în geodinamică, știința care se ocupă cu studiul dinamicii terestre, al evoluției plăcilor tectonice în timp, și încearcă să răspundă la întrebări de genul cum, unde și de ce există cutremure și vulcanism pe Pământ și nu numai, ci și pe alte corpuri cerești. A urmat studii postdoctorale la Caltech Pasadena, în SUA, la universitatea la care a scris istorie celebrul Charles Richter, unul dintre oamenii de numele căruia se leagă seismologia.

Marina Manea spune că Zona Vrancea e cea mai cunoscută, iar de aici a pornit și unda de șoc a cutremurului din 1977. Există și alte zone seismice în România, dar de regulă aici au loc cutremure mici, care nu cauzează probleme serioase. Alături de Vrancea, alte zone seismogene sunt Depresiunea Bârlad, Depresiunea Predobrogeană, Falia Intra-Moesică, Făgăraș-Câmpulung, Danubiană, Zonele Banat – Crișana – Maramureș, respectiv Depresiunea Transilvaniei. De asemenea, există și alte zone epicentrale în Transilvania, în zona Jibou și râul Târnava, în partea de nord și de vest a regiunii Olteniei, în nordul Moldovei, dar și în Câmpia Română.

Pericolul vine din Vrancea

Cea mai cunoscută e de departe zona Vrancei. Asta și pentru că este o zonă seismică complexă, situată la contactul a trei unități tectonice. Cutremurele care au loc aici se resimt în București, dar și în alte orașe din Sudul țării și Moldova. Orașe precum Cluj, Oradea și Timișoara ar fi afectate cutremurele care ar avea loc în Depresiunea Transilvaniei, respectiv Zonele Banat – Crișana, dar de regulă acestea sunt mai rare și de o intensitate scăzută. De altfel, potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, în zona din Depresiunea Transilvaniei activitatea seismică e aproape de zero, astfel că Alba Iulia, Cluj şi Oradea sunt cele mai sigure oraşe în caz de cutremur.

În schimb, spune Marina Manea, e dificil de stabilit ce orașe din România sunt cele mai expuse, chiar dacă se poate vorbi de anumite vulenerabilități.

„Când vorbim de zone expuse vorbim nu numai strict din punctul de vedere al magnitudinii unui cutremur. Trebui analizată și starea construcțiilor, densitatea populației. Orașele prin natura lor sunt mai expuse, iar orașele care sunt ridicate în zone în care terenul prin natura sa nu este consolidat, cum e cazul orașului Mexico City, construit pe fundul unui fost lac, sunt mai vulnerabile în caz de seism. În România nu aș putea spune care oraș este mai expus, interacțiunea între teren și fundația clădirilor fiind foarte importantă. O evaluare riguroasă este necesară în acest sens”, susține Marina Manea.

Deși în România există multe persoane care fac predicții înspăimântoare, oamenii de știință au căzut de acord că e greu, aproape imposibil de stabilit când și unde vor avea loc următoarele cutremure devastatoare. Pentru asta, ne lipsește deocamdată tehnolgia și experiența.

„În ceea ce privește așa zisa periodicitate, registrul de înregistrări seismice este unul foarte limitat. Să nu uităm că localizarea cutremurelor cu metode științifice a început relativ recent. Abia după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a început în mod sistematic și coerent la nivel mondial înregistrarea acestor evenimente. Această perioadă de timp este foarte mică pentru a putea face o statistică solidă a evenimentelor de mare magnitudine și a face eventual o estimare de producere în viitor”, explică Marina Manea.

La fel stau lucrurile și în cazul marelui cutremur despre care unii experți spun că ar urma să se producă mai devreme sau mai târziu în România. „Din păcate da, este inevitabilă producerea la un moment dat a unui cutremur de mare intensitate. Trăim pe o planetă vie și ca atare mișcarea plăcilor tectonice și cutremurele ca manifestare a acestor mișcări este un fenomen cât se poate de natural.”

Marina Manea

Jumătatea plină în cazul acestui cutremur este că ar produce mai puține victime și pagube materiale decât cel din 1977.

„Față de 1977 cred că situația este diferită. De exemplu, deși mai există case foarte vechi, numărul lor e mult mai mic decât în 1977 sau 1940. În plus, s-au adoptat noi coduri de construcție după cutremurul din 1977. Deci, ceva pozitiv s-a întâmplat după acest eveniment, ceva s-a învățat și s-a implementat. Practic tot ce s-a construit după 1977 trebuie să respecte noile reglementări în ceea ce privește rezistența la seism. În ce măsură acest lucru este respectat sau nu, nu am de unde să știu, dar în principiu trebuie să existe un sistem de control la calității în construcții.”

Fără tsunami în Europa

Dacă un cutremur de proporții e inevitabil, cu totul altfel stau lucrurile în cazul unui eventual tsunami în Marea Neagră sau în alte mări ale Europei.

„Nu cred că se poate compara situația din Japonia de la Fukushima cu Europa, așa cum nu se poate compara Marea Neagră cu Oceanul Pacific. Deci riscul producerii unor tsunami de origine tectonică în Marea Neagră este scăzut”, punctează experta.

Diferențele între cutremurul din Turcia și cel din 1977

Marina Manea a explicat și de ce recentul cutremur din Turcia, care a avut magitudinea de 7,8, a fost de patru ori mai devastator decât cel care a avut loc în România, în 1977, și care a avut o magnitudine de 7,4.

„Cutremurul din Turcia a fost un eveniment destul de rar, însă să nu uităm că și Turcia se află la confluența a nu mai puțin de 4 plăci tectonice. Cutremurul din 7 februarie s-a produs în vecinătatea unui punct triplu în care trei plăci tectonice vin în contact. Acest cutremur este diferit față de cel din 4 martie 1977 din România prin faptul că s-a produs la suprafață (focar la o adâncime de cca. 17 km), pe o falie crustală cu alunecare pe un plan de falie vertical. În schimb, cutremurul din 1977 s-a produs în adâncime (focarul fiind situat la o adâncime de cca 95 de km). De asemenea, magnitudinea a fost diferită, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 că cel din Turcia a eliberat o cantitate de energie de 4 ori mai mare decât un cutremur de 7,4 că cel din 1977. Cutremurele mai adânci se resimt pe distanțe mai mari în comparație cu cutremurele de suprafață, iar acestea din urmă produc pagube foarte mari în zona epicentrală, adică deasupra focarului”, a încheiat experta.

Bilanțul victimelor crește accelerat

La o săptămână de la cutremurele care au devastat Turcia și Siria, bilanțul catastrofei a urcat la 39.000 de morți. Sub dărâmături încă mai sunt găsiți oameni în viață, însă tot mai puțini. Operațiunile de căutare vor înceta și, atunci când va începe îndepărtarea clădirilor căzute, se va afla, cu adevărat, câți oameni au murit. Organizația Mondială a Sănătății a renunțat să mai facă vreo estimare, însă avertizează că numărul victimelor va fi uriaș. În același timp, cele două țări se confruntă cu o imensă criză umanitară. Până la un milion de oameni depind de ajutoarele primite, pentru a supraviețui. Peste 5 milioane ar fi rămas fără case, doar în Siria. Qatar a anunțat că va trimite în zona distrusă de seisme 10.000 de containere, folosite pentru cazarea fanilor, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal.