Un grup armat l-a eliberat pe fostul premier libian Ali Zeidan, răpit pe 13 august

Un grup armat pro-guvernamental l-a eliberat miercuri pe fostul premier libian Ali Zeidan, răpit la Tripoli pe 13 august, informează Reuters, citând ca sursă un membru al familiei. Un avocat a declarat canalului în limba arabă al postului de televiziune France 24 că Zeidan este sănătos și s-a cazat într-un hotel din oraș.

Ali Zeidan, șef al guvernului Libiei din noiembrie 2012 până în martie 2014, a fost prizonierul unei grupări apropiate actualului executiv de la Tripoli, susținut de ONU. El nu a fost supus niciunei proceduri judiciare, iar autoritățile libiene recunoscute internațional nu au comentat cazul.

Nu este clar de ce fostul prim-ministru, stabilit în Germania împreună cu familia, a vizitat capitala libiană, controlată de mai multe facțiuni armate. El mai fusese răpit pentru scurt timp, tot la Tripoli, în 2013, în timp ce conflictul politic și armat din Libia continua să escaladeze. Atunci, cei care l-au reținut erau apropiați parlamentului care avea să-l debarce de la guvernare în anul următor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet