Un submarin indian a încercat să intre în apele teritoriale ale Pakistanului, anunţă marina pakistaneză

Marina pakistaneză a anunţat marţi că a contracarat o tentativă de incursiune a unui submarin indian la câteva zile după ce avioane ale celor două puteri nucleare vecine şi-au încălcat reciproc spaţiile aeriene, relatează dpa.

"Marina din Pakistan a reperat şi a avertizat un submarin indian să nu intre în apele sale teritoriale" luni după-amiază, a anunţat marina, potrivit unui comunicat. ''Ţinând cont de iniţiativa de pace a guvernului, submarinul indian nu a fost vizat'', menţionează sursa citată.

Aceasta este a doua oară din 2016 când marina pakistaneză a detectat un submarin indian care a încercat să intre în apele pakistaneze.

Tensiunile dintre rivalii sud-asiatici au început să crească de când avioane de luptă indiene au intrat în spaţiul aerian pakistanez în urmă cu o săptămână şi au atacat o presupusă tabără de antrenament pentru terorişti, prima intruziune a forţelor indiene în teritoriul pakistanez din 1971.

India a anunţat că în atac au fost ucişi aproximativ 350 de militanţi din gruparea Jaish-e-Mohammed, acuzată de un atac cu vehicul-capcană în regiunea Kashmir comis pe 14 februarie.

Pakistanul a declarat că bombe indiene au căzut în munţi şi că nimeni nu a fost ucis în aceste atacuri.

O zi mai târziu, Pakistanul a doborât două avioane indiene atunci când acestea au încercat să facă o altă intruziune şi a arestat un pilot, care a fost eliberat vinerea trecută ca un "gest de pace".

India şi Pakistanul administrează regiuni separate din Kashmir cu populaţie în majoritate musulmană, dar ambele revendică regiunea în întregime şi au purtat două războaie pentru a deţine controlul.

India susţine că Pakistanul ajută militanţi în Kashmir, o acuzaţie negată de Islamabad, care îi numeşte pe militanţi luptători pentru libertate. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

2 Șerpăria asta este Poliția Română? Amănunte incredibile publicate de o jurnalistă celebră

3 VIDEO Categoria „valori” / Ăla de lângă Bercea Mondial este președintele PSD Olt, cel care i-a luat locul tracto…

4 EXCLUSIV Traian Băsescu NU va candida la Primăria Capitalei!

5 Revolta lui Adi Hădean / Am ajuns să mâncăm „nutreţ livrabil cu trei linguri de sare şi una de monoglutamat de …