Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de distrugere a României

Relațiile din Ungaria și Rusia reprezintă un punct cheie și extrem de sensibil în politica europeană. Aceste relații au oscilat în ultimii 180 de ani, de la ură neîmpăcată la „gulaș comunism” și o apropiere pragmatică de Rusia, în ultimul deceniu.

Ungaria și Rusia nu sunt țări vecine. Cu toate acestea relațiile dintre ele au fost intense în ultimii 180 de ani, alternând de la ură neîmpăcată la o apropiere strategică. În ultimul deceniu, relațiile dintre Ungaria și Rusia au reprezentat un punct cheie și extrem de sensibil în politica europeană, funcționând adesea ca un element de disensiune în cadrul Uniunii Europene și NATO. Sub conducerea lui Viktor Orban, cel mai longeviv premier al Ungariei, țara a adoptat o poziție unică în Europa Centrală, menținând legături strânse cu Moscova în ciuda invaziei ruse în Ucraina.

În plus, Ungaria a folosit frecvent dreptul de veto pentru a întârzia sau bloca sancțiunile europene împotriva Rusiei și pachetele de ajutor financiar sau militar pentru Ucraina, cerând adesea respectarea intereselor economice proprii. A fost considerată o politică de apropiere pragmatică față de Rusia, motivată în special de importurile de petrol și gaze rusești, considerate esențiale pentru economia ungară. „Nu ne permitem luxul de a ignora Rusia”, declara Orban, subliniind interesele economice. Pierderea alegerilor de către Orban, ar putea aduce sau nu, o schimbare de viziune și poate de atitudine în relațiile ungaro-ruse. De altfel, istoricul acestor relații episodice dar foarte intense au stat exact sub semnul acestor oscilații între conflict deschis, antipatie, cooperare, supunere sau indiferență și distanțare.

„Rusia a fost brațul care a zdrobit visul nostru de libertate”

Relațiile dintre Ungaria și Rusia au debutat în anul 1848 și au reprezentat o adevărată traumă politică pentru unguri. Pe scurt, Ungaria se afla sub stăpânire habsburgică de mai bine de două secole. O mare putere medievală a Europei Centrale, Regatul Ungariei s-a prăbușit sub loviturile turcilor după bătălia de la Mohacs din 1526. Odată cu moartea ultimului rege ungur, o parte a teritoriului regatului (destul de întins care cuprindea teritorii din Slovacia, Croația, Romania și Serbia de astăzi) a intrat sub suzeranitatea austriacă.

Controlul habsburgic s-a consolidat definitiv asupra întregului teritoriu la începutul secolului al XVIII-lea, după alungarea otomanilor din fostul regat al Ungariei. Odată cu secolul al XIX lea, vechile regimuri monarhice și imperiale, mai ales cele absolutiste se clătinau din toate încheieturile. Revoluția franceză dar și campaniile lui Napoleon în Europa au răspândit „microbul” libertății, modernismului și autodeterminării naționale.

În anul 1848, numit și „primăvara popoarelor”, cristalizarea spiritului național și democratic a dus la izbucnirea unui adevărat val revoluționar în toată Europa, dar mai ales în statele aflate sub stăpânirea sau vasale (cum erau Principatele Române) ale marilor imperii. Ungurii, aflați sub stăpânire habsburgică, au făcut și ei revoluție. Lideri de factură liberală precum Lajos Kossuth au proclamat reforme radicale și, ulterior, independența față de Imperiul Habsburgic. Însă visul unei Ungarii libere avea să fie curmat în mod brutal, după cum vom vedea ceva mai încolo. Până la intervenția militară, în Ungaria, Dieta de la Pesta a adoptat „Legile din aprilie”, transformând regatul într-o monarhie constituțională. „Națiunea cere libertate și guvern responsabil”, proclama Kossuth în discursurile sale, devenite simboluri ale luptei pentru emancipare.

Dar pentru Curtea de la Viena, aceste reforme reprezentau o amenințare existențială, un precedent periculos. Așa că au hotărât să intervină militar. Ungurii s-au pregătit să-i întâmpine cum se cuvine. Revoluționarii au reușit câteva victorii importante în fața armatelor imperiale, iar revoluția părea un succes. În disperare de cauză, habsburgii au apelat la clauzele Sfintei Alianțe. Acesta era un sistem defensiv încheiat după înfrângerea lui Napoleon în Europa, de marile imperii și monarhii europene, cu scopul precis de a înăbuși orice revoluție liberală și mai ales răspândirea ideilor revoluției franceze. Așa că austriecii au apelat la ruși pentru a le rezolva problemele din Ungaria. Țarul Nicolae I, dornic de altfel să-și facă simțită prezența în Europa, a răspuns afirmativ fără ezitare.

În plus, țarul Nicolae I era un adversar declarat al revoluțiilor liberale. În viziunea sa, ordinea monarhică trebuia apărată cu orice preț. „Unde izbucnește revoluția, acolo trebuie să răspundem cu forța”, ar fi afirmat Nicolae I într-o corespondență diplomatică. În primăvara anului 1849, peste 200.000 de soldați ruși au traversat Carpații pentru a sprijini armata habsburgică. Aceasta a fost una dintre cele mai mari intervenții militare externe din Europa secolului al XIX-lea. Forțele maghiare, conduse de generali talentați precum Artúr Görgey, au opus o rezistență acerbă. Inițial, armata revoluționară a obținut victorii importante, demonstrând organizare și determinare.

„Am luptat nu doar pentru Ungaria, ci pentru libertatea Europei”, avea să declare ulterior Görgey. Totuși, superioritatea numerică și logistică a coaliției ruso-austriece a înclinat balanța. Trupele țariste au înaintat sistematic, închizând cercul în jurul forțelor maghiare. Momentul decisiv a venit în august 1849, la Capitularea de la Șiria (Világos), când Görgey s-a predat armatei ruse. Revoluția a fost înăbușită, iar represiunile au fost severe. Liderii revoluționari au fost executați sau exilați, iar autonomia Ungariei a fost suprimată pentru mai bine de un deceniu. „Rusia a fost brațul care a zdrobit visul nostru de libertate”, scria ulterior Lajos Kossuth în exil. Propriu-zis relațiile ruso-maghiare au început sub semnul ostilității iar intervenția rusească a rămas adânc întipărită în memoria colectivă.

De la ură la prietenie, pentru distrugerea României

Atitudinea ungurilor față de ruși s-a menținut și în timpul Primului Război Mondial. De altfel, ungurii se aflau în tabăra opusă și s-au luptat cu trupele rusești inclusiv pe frontul românesc. Pe 11 noiembrie 1918, însă, a luat sfârșit Primul Război Mondial. Imperiul Austro-Ungar s-a prăbușit, la fel ca mai toate imperiile europene. Ungaria a reușit să-și proclame independența pe 16 noiembrie 1918. De la început Consiliul Național a cerut proclamarea republicii și abolirea monarhiei. Republica Ungară nou înființată era condusă de un guvern de coaliție format din oamenii ai Partidului Social Democrat, Partidul Radical, dar și ai lui Mihaly Karolyi. Acesta din urmă a fost numit președinte. Desprinzându-se de politica monarhică absolutisă a Austro-Ungariei, noul regim de la Budapesta milita pentru adoptarea unui sistem politic democratic bazat pe reforme sociale, tratamentul echitabil al minorităților, dar și oferirea de drepturi democratice populației. Cu toate acestea guvernul maghiar avea pretenția ca teritoriul Ungariei să rămână în granițele medievale și să fie recunoscut ca atare la nivel internațional. Practic era ignorată dorința popoarelor care făcuseră parte din vechiul Regat al Ungariei, la autodeterminare. Și aici vorbim de sloveni, slovaci, ruteni sau români.

Guvernul maghiar al lui Karolyi trăia cu iluzia că de fapt popoarele doreau să se desprindă de Ungaria doar fiindcă au fost nemulțumite de oprimarea regimului monarhic și că noul regim republican-democrat ar fi rezolvat această problemă a minorităților. Reprezentanții Guvernului maghiar au fost treziți la realitate atât de negocierile de la Arad cu românii din Transilvania, dar și de cele cu slovacii. În plus, la 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia vota unirea Transilvaniei cu România. La mijlocul lunii ianuarie 1919, Ungaria pierdea Slovacia. Trupele cehe, chemate de populația autohtonă au intrat și au preluat Slovacia cu acordul marilor puteri și în ciuda protestelor maghiare. Anterior, la 25 decembrie 1918, Rutenia își proclamase autonomia. Ungaria Mare rămăsese doar un vis care se destrăma sub ochii neputincioși ai guvernului maghiar într-o epocă a autodeterminării națiunilor. Pierderile teritoriale ale vechiului regat al Ungariei au fost privite de o parte a populației maghiare drept o pierdere a prestigiului național și un lucru inacceptabil.

Guvernul pro-aliat al lui Mihály Károlyi s-a trezit în imposibilitatea de a gestiona pretențiile teritoriale ale Antantei. Punctul de cotitură a fost Nota Vix (20 martie 1919), un document prin care Aliații cereau retragerea trupelor maghiare din zone vaste ale Ungariei de Est. Realizând că acceptarea însemna sinucidere politică, iar refuzul era imposibil fără un aliat puternic, Károlyi a demisionat. A fost prilejul perfect pentru comuniștii unguri conduși de Bela Kun, un comunist originar din Transilvania, să pună mâna pe putere. Pe 21 martie, regimul democratic al lui Karolyi a fost înlăturat iar Ungaria proclamată Republică Socialistă, condusă de Bela Kun. Situația s-a schimbat la 180 de grade. Bela Kun a început un război revanșard pentru recuperarea prioritară a Transilvaniei și Slovaciei. Practic, relațiile cu rușii au trecut rapid de la ură la prietenie ideologică și colaborare. Comuniștii unguri au făurit un plan secret cu Uniunea Sovietică. Și anume, Ungaria și Rusia urmau să atace România din două părți. Să o prindă ca într-un clește și să o transforme în Republică Sovietică.

Viktor Orban, acuzat că s-a „răzbunat” pe profesorii din Ungaria. Ce lege a adoptat Parlamentul de la Budapesta

„Republica Sovietică Ungară crea pentru România primejdia de a fi atacată din est şi din vest, de Armata Roşie sovietică şi de cea ungară. Christian Rakovski(membru al Comiternului sovietic) stăruia pentru un atac conjugat sovieto-ungar împotriva României, convins că, de îndată ce joncțiunea celor două Armate Roşii avea să se facă pe teritoriul acestei țări, ea avea să devină o republică sovietică. În timp ce situația se stabiliza pe frontul de vest, Rakovski şi Cicerin, comisarul poporului pentru Afaceri Străine în guvernul sovietic de la Moscova, au trimis note ultimative guvernului român, cerând imediata evacuare a trupelor române din Basarabia şi Bucovina (1-2 mai). Moscova şi Kievul pregăteau astfel intervenția militară, coordonată cu autoritățile de la Budapesta, destinată să includă România în sistemul republicilor sovietice”, preciza Florin Constantiniu.

Supraviețuirea regimului depindea de succesul militar. Kun spera într-o joncțiune cu Armata Roșie rusă, care însă nu a mai ajuns niciodată din cauza Războiului Civil Rus. Ungaria a atacat Cehoslovacia și ulterior România, în speranța de a recupera teritoriile pierdute. Totuși, contraofensiva armatei române din vara anului 1919 a fost decisivă. Trupele române au forțat Tisa și au înaintat rapid spre Budapesta. La 1 august 1919, Béla Kun a fugit la Viena, marcând sfârșitul experimentului comunist. Câteva zile mai târziu, armata română intra în Budapesta, punând capăt oficial Republicii Sfaturilor.

„Bolșevismul este o amenințare existențială pentru Europa Centrală”

Regimul lui Béla Kun a durat doar 133 de zile. Cam atât a durat și prietenia ungurilor cu rușii. Mai mult decât atât a provocat o reacție de repulsie față de comunism și Uniunea Sovietică culiminând cu o reacție de extremă dreaptă violentă numită Teroarea Albă care a facilitat ascensiunea la putere a amiralului Miklós Horthy, cel care va deveni aliatul lui Hitler dar și cel care va conduce Ungaria în următoarele două decenii. În ianuarie 1920, Parlamentul Ungariei, declara restaurarea monarhiei şi îl numeau pe Horthy, regent. În anii 30, au început să apară și politici rasiste, dar și măsuri specifice extremei drepte. Cu toate acestea se spune că Horthy nu era un adept al fascismului sau nazismului.

Se declara un simpatizant al nazismului doar pentru a se menţine la putere, dar şi pentru a încerca să obţină facil, prin influenţa armată şi politică a lui Hitler, teritorii din alte state. În plus, Horthy, descendent al unei familii aristocratice ura comunismul și nu-i înghițea pe ruși. În aceste condiții relațiile cu Uniunea Sovietică au rămas reci. Mai mult decât atât Ungaria, privea cu ostilitate comunismul. „Bolșevismul este o amenințare existențială pentru Europa Centrală”, precizau politicienii unguri de la acea vreme. Odată ce Hitler a plecat la război contra URSS în vara lui 1941, ungurii ca aliați i-au urmat. Pe scurt ungurii au participat la invazia împotriva Uniunii Sovietice. Inițial, participarea a fost limitată, dar presiunile germane au dus la trimiterea unei forțe majore: Armata a 2-a ungară. Campania de pe frontul de est a fost dezastruoasă pentru armata maghiară, mai ales în Bătălia de la Stalingrad. În ianuarie 1943, ofensiva sovietică a distrus practic Armata a 2-a ungară. Zeci de mii de soldați au murit sau au fost luați prizonieri. „Nu am fost învinși, am fost înghețați și abandonați”, preciza un supraviețuitor al bătăliei. A fost cea mai mare catastrofă militară din istoria Ungariei.

Pe măsură ce Uniunea Sovietică avansa spre vest, Miklós Horthy a încercat să scoată Ungaria din război. Dar în martie 1944, Germania a declanșat operațiunea Margarethe și a ocupat Ungaria pentru a preveni dezertarea ei din alianță. Pe 23 august 1944, are loc lovitura de stat a regelui Mihai I. Mareșalul Antonescu este arestat iar România trece de partea Aliaților. A fost o lovitură dură pentru Ungaria. Frontul s-a prăbușit rapid în sud-est, armata sovietică a avansat direct spre Ungaria care rămăsese izolată alături de Germania. Între sfârșitul lui 1944 și începutul lui 1945, Ungaria a devenit câmp de luptă iar cel mai dramatic episod a fost asediul Budapestei, marcat de mari distrugeri și lupte de stradă extrem de violente.

Peter Magyar îl provoacă pe Putin: „Nu-l voi suna, dar îi cer să înceteze să ucidă și să pună capăt acestui război”

„Budapesta a devenit un al doilea Stalingrad european”, precizau istoricii. În cele din urmă peste Ungaria a trecut tăvălugul sovietic. După război, coșmarul ungurilor a devenit realitate. Conform acordului de procentaj între Churchill și Stalin, Ungaria a fost lăsată pe mâna rușilor. Practic, după război Ungaria a devenit un stat satelit al Uniunii Sovietice.

De la „gulaș comunism” la democrație și relații pragmatice cu Rusia

Efectele au fost devastatoare. Rușii s-au făcut stăpâni în Ungaria și au impus la putere pe liderii comuniști local. Propriu-zis Partidul Comunist din Ungaria nu a câștigat alegerile libere (cum nu a făcut-o nici cel din România), dar a preluat puterea prin „tactica feliilor de salam”, adică eliminarea opoziției bucată cu bucată. Matyas Rakosi, poreclit „cel mai bun elev al lui Stalin” a pus mâna pe putere și a instaurat un regim de teroare, specific stalinist. Poliția secretă era omniprezentă iar cultul personalității era exacerbat. Rakosi se autointitula „liderul înțelept al poporului” și preciza că „există un singur drum: cel care duce la Moscova”.

Moartea lui Stalin în 1953 a creat însă o fisură în sistem. Sub conducerea reformatorului Imre Nagy, maghiarii au început să se ridice la luptă, totul culminând cu Revoluția ungară din 1956. Practic, o demonstrație studențească la Budapesta s-a transformat într-o revoluție națională prin care se cerea retragerea trupelor sovietice, neutralitate și democrație. Revolta populară a fost înăbușită brutal de tancurile sovietice „Am vrut socialism cu față umană, dar am primit ocupație militară”, preciza Nagy. De altfel, acesta din urmă a fost arestat și executat în URSS. În locul său a fost numit Janos Kadar. Acesta a înțeles, însă, că un regim dur, de tip stalinist, riscă noi revolte. Așa că a adoptat o strategie diferită, „cine nu este împotriva noastră este cu noi”. Așa a luat naștere „gulaș comunismul” unguresc.

Adică o formă mai relaxată și pragmatică de comunism. Denumirea vine de la celebrul preparat gulaș și sugerează un „amestec” de comunism clasic cu elemente mai permisive, adică un sistem mai „ușor de înghițit” decât în alte țări din blocul estic. Propriu-zis acesta se caracteriza prin elemente de economie de piață, cu mai multă libertate pentru mici afaceri și inițiativă individuală. Acest lucru a dus la un nivel de trai mai ridicat, cu acces mai facil la bunuri de consum, comparativ cu alte state comuniste. „Cel mai vesel lagăr din blocul estic”, spuneau unii contemporani despre Ungaria.

În plus, exista mai multă liberate personală și posibilitatea de a călători mai ușor în Occident. Ulterior, în 1989, Ungaria a renunțat oficial la comunism, proclamându-se Republica Ungaria și adoptând o nouă constituție care permitea pluripartidismul. Acest proces a început prin eliminarea treptată a liderilor comuniști conservatori și prin deschiderea granițelor. Ulterior Ungaria a aderat la Uniunea Europeană și NATO. Relațiile cu Rusia au fost mai degrabă pragmatice bazată pe comerțul energetic.