UPDATE Diaspora: Aproape 90.000 de cetățeni români au votat până la ora 19.00

UPDATE Diaspora: Aproape 90.000 de cetățeni români au votat până la ora 19.00

UPDATE ORA 19.00 Aproximativ 90.000 de cetățeni români și-au exercitat dreptul de vot în diaspora până la ora 19.00, ora României, conform datelor date publicității de Biroul Electoral Central.

* LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2016

Cetățenii români din Republica Moldova sunt cei care s-au prezentat la urne cel mai mare număr. Peste 28.000 de alegători și-au exprimat opțiunile pentru Senat și Camera Deputaților la cele 35 de secții de votare deschise în republică.

Urmează Italia, țara cu cea mai mare comunitate de români din Europa, unde conform Institutului Italian de Statistică ISTAT locuiesc 1.150.000 de cetățeni români, unde au votat aproximativ 14.000 de alegători în cele 73 de secții de votare deschise.

În Spania, unde conform Institutului Național de Statistică (INE) locuiesc aproximativ 800.000 de români și unde au fost deschise 53 de secții de votare, s-au prezentat la urne aproximativ 10.000 de alegători. Scrutinul a decurs până acum fără incidente și fără timp de așteptare, conform unui mesaj postat de Ambasada României la Madrid pe Facebook.

Urmează Marea Britanie, unde s-au prezentat la urne peste 8.000 de români în 21 de secții de votare. Conform Ambasadei României la Londra, cea mai aglomerată secție de votare este Stratford, unde timpul de așteptare este de aproximativ 15-20 de minute.

În Germania au votat până la 19.00 ora României aproximativ 5.800 de alegători la 15 secții de votare.

În Franța și-au exprimat opțiunile 3.500 de cetățeni români în 16 secții de votare.

În Belgia au votat peste 2.700 de români în 9 secții de votare și în Austria au votat 1800 de români în 9 secții de votare.

În SUA au votat până acum aproximativ 600 de cetățeni români, iar în Canada 440. În SUA și Canada votul va încheia luni dimineață, la ora 7.00, când se închid urnele la Los Angeles și Vancouver, pe coasta de vest.

Cetățenii români din străinătate au la dispoziție 417 secții de votare deschise în peste 90 de țări.

UPDATE ORA 17.06 Diaspora: Aproape 73.500 de cetățeni români au votat până la ora 17.00

Aproximativ 73.500 de cetățeni români și-au exercitat dreptul de vot în diaspora până la ora 17.00, ora României, conform datelor date publicității de Biroul Electoral Central.

Tot cetățenii români din Republica Moldova sunt cei care s-au prezentat la urne în număr mare. Aproximativ 24.000 de alegători și-au exprimat opțiunile pentru Senat și Camera Deputaților la cele 35 de secții de votare deschise în republică.

Urmează Italia, țara cu cea mai mare comunitate de români din Europa, unde conform Institutului Italian de Statistică ISTAT locuiesc 1.150.000 de cetățeni români, unde au votat aproximativ 11.300 de alegători în cele 73 de secții de votare deschise.

În Spania, unde conform Institutului Național de Statistică (INE) locuiesc aproximativ 800.000 de români și unde au fost deschise 53 de secții de votare, s-au prezentat la urne aproximativ 7800 de alegători. Scrutinul a decurs până acum fără incidente și fără timp de așteptare, conform unui mesaj postat de Ambasada României la Madrid pe Facebook.

Urmează Marea Britanie, unde s-au prezentat la urne circa 6.000 de români în 21 de secții de votare. Conform Ambasadei României la Londra, cea mai aglomerată secție de votare este Stratford, unde timpul de așteptare este de aproximativ 15-20 de minute.

În Germania au votat până la 17.00 ora României aproximativ 4.700 de alegători la 15 secții de votare.

În Franța și-au exprimat opțiunile 2.900 de cetățeni români în 16 secții de votare.

În Belgia au votat aproximativ 2.300 de români în 9 secții de votare și Austria, unde au votat 1400 de români în 9 secții de votare.

În SUA au votat până acum aproximativ 200 de cetățeni români, iar în Canada 220. În SUA și Canada votul a început de trei ore, pe coasta de est, și se va încheia luni dimineață, la ora 7.00, când se închid urnele la Los Angeles și Vancouver, pe coasta de vest.

Cetățenii români din străinătate au la dispoziție 417 secții de votare deschise în peste 90 de țări.

UPDATE ORA 15.03 Diaspora: Aproape 50.000 de români au votat până la ora 15.00

Aproximativ 50.000 de cetățeni români și-au exercitat dreptul de vot în diaspora până la ora 15.00, ora României, conform datelor date publicității de Biroul Electoral Central.

Tot cetățenii români din Republica Moldova sunt cei care s-au prezentat la urne în număr mare. Peste 18.000 de alegători și-au exprimat opțiunile pentru Senat și Camera Deputaților la cele 35 de secții de votare deschise în republică.

Urmează Italia, țara cu cea mai mare comunitate de români din Europa, unde conform Institutului Italian de Statistică ISTAT locuiesc 1.150.000 de cetățeni români, unde au votat aproximativ 7700 de alegători în cele 73 de secții de votare deschise.

În Spania, unde conform Institutului Național de Statistică (INE) locuiesc aproximativ 800.000 de români și unde au fost deschise 71 de secții de votare, s-au prezentat la urne aproximativ 5800 de alegători.

Urmează Marea Britanie, unde s-au prezentat la urne circa 3.500 de români în 21 de secții de votare, Germania, unde au votat până la 15.00 ora României aproximativ 3.300 de alegători la 15 secții de votare, Franța, unde și-au exprimat opțiunile 2.000 de cetățeni români în 16 secții de votare, Belgia, unde au votat aproximativ 1.700 de români în 9 secții de votare și Austria, unde au votat 1000 de români în 9 secții de votare.

În SUA 50 de persoane s-au prezentat la urne pe coasta de est, unde secțiile de votare au fost deschise la ora 14.00 ora României. Cei mai mulți, 21, au votat la Consulatul României la New York. În total, 31 de secții de votare vor fi deschise în SUA.

În Canada, unde au fost deschise 9 secții de votare, 63 de români s-au prezentat la urne.

Cetățenii români din străinătate au la dispoziție 417 secții de votare deschise în peste 90 de țări.

UPDATE 13.24 Diaspora: Peste 34.000 de români au votat până la ora 13.00, cei mai mulți în Republica Moldova

Aproximativ 34.700 de cetățeni români și-au exercitat dreptul de vot în diaspora până la ora 13.00, ora României, conform datelor date publicității de Biroul Electoral Central.

Cetățenii români din Republica Moldova sunt cei care s-au prezentat la urne în număr mare. Peste 13.500 de alegători și-au exprimat opțiunile pentru Senat și Camera Deputaților la cele 35 de secții de votare deschise în republică.

Urmează Italia, țara cu cea mai mare comunitate de români din Europa, unde conform Institutului Italian de Statistică ISTAT locuiesc 1.150.000 de cetățeni români, unde au votat aproximativ 5500 de alegători în cele 73 de secții de votare deschise.

În Spania, unde conform Institutului Național de Statistică (INE) locuiesc aproximativ 800.000 de români și unde au fost deschise 71 de secții de votare, s-au prezentat la urne aproximativ 3500 de alegători.

Urmează Germania, unde au votat până la 13.00 ora României aproximativ 2000 de alegători la 15 secții de votare, Marea Britanie, unde s-au prezentat la urne circa 1700 de români în 21 de secții de votare, Franța, unde și-au exprimat opțiunile 1200 de cetățeni români în 16 secții de votare, Belgia, unde au votat aproximativ 1000 de români în 9 secții de votare și Austria, unde au votata 500 de români în 9 secții de votare.

Cetățenii români din străinătate au la dispoziție 417 secții de votare deschise în peste 90 de țări.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...