UPDATE Fotbal: Arena Națională din București va găzdui meciuri din Grupa C a EURO 2020

UPDATE Fotbal: Arena Națională din București va găzdui meciuri din Grupa C a EURO 2020

Arena Națională din București va găzdui meciuri din Grupa C a EURO 2020, potrivit tragerii la sorți care a avut loc joi, a anunțat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA).

Meciurile din Grupa C a EURO 2020 se vor disputa la Amsterdam și București, a indicat UEFA.Partidele din Grupa A vor fi găzduite de Roma și Baku, cele din Grupa B vor avea loc la Sankt Petersburg și Copenhaga, meciurile din Grupa D se vor juca la Londra și Glasgow. Întâlnirile din Grupa E se vor desfășura la Bilbao și Dublin, iar cele din Grupa F, la Munchen și Budapesta.
Dacă România se va califica la turneul final, tricolorii vor disputa cel puțin două meciuri pe Arena Națională din București.

Meciul de deschidere a competiției va avea loc pe Stadionul Olimpic din Roma.
UEFA a retras joi capitalei Belgiei, Bruxelles, organizarea a patru meciuri de la EURO 2020 și a decis că acestea vor avea loc pe stadionul londonez Wembley, a anunțat președintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, informează AFP și BBC.
Comitetul executiv al UEFA a decis " în unanimitate" să retragă aceste patru meciuri orașului Bruxelles, deoarece organizatorii belgieni nu au putut garanta că stadionul, aflat în faza de proiect, va fi gata la timp, a declarat Ceferin.
Pe Wembley era prevăzut inițial să aibă loc semifinalele și finala competiției. În urma deciziei de joi a UEFA, arena londoneză va găzdui și trei meciuri din faza grupelor și unul din optimi de finală. Stadionului Wembley i-a fost încredințată găzduirea acestor meciuri în dauna arenelor din Cardiff și Stockholm.
UEFA anunțase în septembrie că a demarat "o procedură accelerată pentru găsirea unei soluții de înlocuire" a stadionului din Bruxelles, dacă autoritățile belgiene nu vor găsi o soluție pentru demararea lucrărilor de construcție a arenei ce urma să găzduiască meciuri de la EURO 2020.
Turneul final al Campionatului European de fotbal din anul 2020, care va marca împlinirea a 60 de ani de la prima ediție a competiției, se va derula astfel în 12 orașe de pe Bătrânul Continent.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”

5 Amănunte care dau fiori despre cum și-a obținut Putin emisarul american preferat