UPDATE ÎCCJ: 9 octombrie - nou termen în dosarul lui Ludovic Orban; acesta a cerut să fie audiat

UPDATE ÎCCJ: 9 octombrie - nou termen în dosarul lui Ludovic Orban; acesta a cerut să fie audiat

UPDATE ORA 12.42 Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit luni pentru 9 octombrie următorul termen al procesului în care președintele PNL, Ludovic Orban, este judecat pentru folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Ludovic Orban le-a solicitat magistraților să fie audiat la acest termen, însă judecătorii au precizat că nu este posibil din cauza procedurilor, stabilind audierea acestuia pentru termenul următor.

La ieșirea din sala de judecată, Orban le-a spus jurnaliștilor că declarație pe care urmează să o dea reflectă adevărul și că este "la dispoziția cercetării judecătorești".

"Este exact reflectarea adevărului a ceea ce s-a întâmplat în perioada respectivă. Am dat declarații și în fața procurorului și în fața completului de judecată, completului de fond și voi da declarații și în fața completului care judecă apelul. Nu am nimic de ascuns, sunt la dispoziția cercetării judecătorești așa cum m-am pus din prima clipă la dispoziția cercetării efectuate de procuror și ulterior de completul de fond", a declarat Ludovic Orban.

ORA 09.25 Orban: Apelul DNA nu aduce nimic nou; parcă e făcut să creeze probleme suplimentare fără motiv

Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat luni că apelul înaintat de DNA în dosarul în care este acuzat de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite "nu aduce absolut nimic nou", fiind "parcă făcut să creeze probleme suplimentare fără niciun fel de motiv serios".

"Apelul DNA nu aduce absolut nimic nou, nu evidențiază nicio latură nouă și nu are niciun fel de argument, parcă este făcut să creeze probleme suplimentare fără niciun fel de motiv serios. S-a arătat în cursul cercetării judecătorești că nu eu am fost acela care am solicitat întâlnirea cu domnul Urdăreanu, că nu după desemnarea mea ca și candidat ca primar am fost contactat de domnul Urdăreanu, invitat la el acasă unde am fost înregistrat. Dar elementul esențial este acela că din înregistrări reiese cu precizie că nu mi-am folosit în niciun fel, nici măcar aluziv, așa-zisa influență a funcției de conducere în partid", a declarat Ludovic Orban, la intrarea în sediul Curții Supreme.

Pe 31 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea lui Ludovic Orban, acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016.

Decizia nu a fost definitivă, fiind atacată cu apel.

Hotărârea de achitare a fost luată în majoritate, cu două voturi pentru și unul împotrivă. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului trecut, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcția de primar al municipiului București.

Procurorii susțin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruți în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV".

"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puțin că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândești dacă poți sau îmi dai un șut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA.

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat și că dorește "să aibă canale deschise" pe anumite posturi de televiziune, au susținut procurorii.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?