UPDATE Liderul SI "Omar Cecenul" este "probabil mort" (oficial american)

UPDATE Liderul SI "Omar Cecenul" este "probabil mort" (oficial american)

UPDATE 03.43 Liderul grupării Statul Islamic Omar al-Shishani, zis "Omar Cecenul", "probabil a fost ucis" într-un bombardament aerian desfășurat de Statele Unite săptămâna trecută în Siria, a informat un responsabil american, citat de AFP. "Primele evaluări arată că probabil a fost ucis alături de alți 12 luptători" ai grupării jihadiste, potrivit acestui responsabil, care a vorbit despre un raid aerian implicând "mai multe valuri de avioane și drone".

"Omar Cecenul", pe numele său adevărat Tarkhan Tayumurazovich Batirashvili, era de naționalitate georgiană, potrivit Pentagonului.

Cunoscut pentru barba sa deasă de culoare roșcată, Omar al-Shishani "a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul organizației militare a SI, printre care cea de ministru de război", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook.

Eliminarea lui, dacă va fi confirmată, va "afecta capacitatea SI de a recruta luptători străini, în special din Cecenia și din Caucaz", precum și capacitatea "de a coordona apărarea în bastioanele" sale Raqqa, în Siria, și Mosul, în Irak.

Bombardamentul a avut loc pe 4 martie, în zona Shaddade, un fief jihadist din nord-estul Siriei pe care SI l-a pierdut recent în profitul forțelor locale aliate ale coaliției, Forțele democratice siriene, potrivit Pentagonului.

Administrația americană a oferit o recompensă de cinci milioane de dolari pentru informații credibile care să ducă la prinderea sau eliminarea lui.

Succesul operațiunilor de eliminare a jihadiștilor este uneori dificil de stabilit cu certitudine de serviciile de informații ale Statelor Unite, din cauza absenței americanilor pe teren.

ORA 22.37 Liderul SI "Omar Cecenul" a fost ținta unui bombardament al coaliției (oficial american)

Liderul grupării Statul Islamic Omar al-Shishani, zis "Omar Cecenul", a fost ținta unei lovituri aeriene a coaliției, a făcut cunoscut marți un responsabil american, fără să poată putut preciza soarta jihadistului, transmite AFP.

"Omar al-Shishani a fost ținta" unei lovituri în Siria, a informat această sursă sub acoperirea anonimatului.

Sursa nu a putut preciza dacă Omar al-Shishani a fost ucis în bombardament, nici unde a avut loc cu precizie acest raid aerian.

Succesul operațiunilor de eliminare a jihadiștilor este uneori dificil de stabilit cu certitudine de serviciile de informații ale Statelor Unite, din cauza absenței americanilor pe teren.

Omar al-Shishani, cunoscut pentru barba sa roșcată și deasă, este considerat unul dintre cei mai înalți, dacă nu cel mai înalt responsabil militar al grupării SI.

Administrația americană a oferit o recompensă de cinci milioane de dolari pentru informații credibile în legătură cu el.

Cu începere din toamnă, coaliția internațională și-a intensificat eforturile pentru eliminarea liderilor grupării Statul Islamic și a-i dezorganiza astfel pe jihadiști.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”