UPDATE Portugalia: Doi francezi și doi germani, răniți în explozia dintr-un imobil din Lisabona

Doi francezi și doi germani au fost răniți duminică seara într-o explozie, urmată de un incendiu, într-un imobil dintr-un cartier popular din Lisabona, au anunțat autoritățile locale, preluate de AFP.

În total, incidentul s-a soldat cu cinci răniți. Aceștia sunt toți de naționalitate străină iar doi dintre ei se află în stare gravă, a indicat viceprimarul Lisabonei însărcinat cu protecția civilă, Carlos Castro, care menționase anterior un număr de șase răniți.

Doi francezi au fost spitalizați după ce au fost ușor răniți în timp ce mergeau pe stradă în momentul exploziei, a declarat acest oficial, citat de Publico.

Un cuplu german care locuia într-un apartament turistic închiriat de particulari a fost de asemenea rănit. Femeia a fost internată la un spital din capitala portugheză, în timp ce însoțitorul său a fost transportat spre spitalul din Coimbra, în centrul țării, după ce a suferit arsuri grave.

În momentul exploziei, circa zece oameni se aflau în interiorul imobilului din cartierul Alfama.

Incendiul provocat de explozie a fost pus sub control de pompieri într-un interval de aproximativ o oră.

Cauzele exploziei nu au fost stabilite oficial, dar, conform presei locale, locuitorii din zonă s-au plâns de un puternic miros de gaz în imobil.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…