UPDATE SUA: 16 morți în urma prăbușirii unui avion militar în Mississippi (CNN)

UPDATE ORA 07:12 În total, 16 persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui avion militar în statul Mississippi din sudul SUA, a anunțat canalul de televiziune CNN, citând un responsabil local, scrie AFP.

Toate victimele se aflau la bordul aparatului Marinei americane și nu există niciun supraviețuitor, a declarat Fred Randle, responsabil cu gestionarea situațiilor de criză din comitatul Leflore.

Aparatul Marinei americane, un avion de alimentare C-130, s-a prăbușit la limita a două comitate, Sunflower și Leflore, potrivit jurnalului local Clarion-Ledger care îl citează pe directorul Agenției de gestionare a crizelor din Mississippi, Lee Smithson.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 16.00 (21.00 GMT), a precizat jurnalul, iar pompierii au fost nevoiți să intervină pentru stinge incendiul.

ORA 06:22 SUA: Un avion militar s-a prăbușit, cel puțin cinci morți (presa)

Un avion militar american s-a prăbușit în statul Mississippi, făcând cel puțin cinci morți, au informat luni media americane, scrie AFP.


Aparatul Marinei americane, un avion de alimentare C-130, s-a prăbușit la limita a două comitate, Sunflower și Leflore, potrivit jurnalului local Clarion-Ledger care îl citează pe directorul Agenției de gestionare a crizelor din Mississippi, Lee Smithson.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 16.00 (21.00 GMT), a precizat jurnalul, iar pompierii au fost nevoiți să intervină pentru stinge incendiul.

"Accidentul unui KC-130 al Marinei americane s-a produs în seara zilei de 10 iulie. Mai multe informații vor fi publicate atunci când vor fi disponibile", au scris US Marines pe contul lor de Twitter.

Potrivit altor media, care nu precizează sursele lor, la bordul avionului se aflau nouă persoane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan