UPDATE Turcia: Doi atentatori sinucigași s-au aruncat în aer când poliția a vrut să-i aresteze

UPDATE Turcia: Doi atentatori sinucigași s-au aruncat în aer când poliția a vrut să-i aresteze

Doi atentatori sinucigași - un bărbat și o femeie - au detonat bombele pe care le aveau asupra lor sâmbătă dimineață în apropiere de Ankara, când - în cursul unei operațiuni a poliției - agenții forțelor antitero le-au ordonat să se predea, relatează AFP, DPA și Reuters, citând canale media turce.

Circumstanțele exacte ale exploziei nu au fost dezvăluite, dar cei doi kamikaze au acționat aparent bombe, pregătite probabil pentru a le amplasa la bordul unor vehicule, presupune agenția de presă turcă Anadolu, adăugând că ambii teroriști au murit.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 03:00 GMT, poliția a intervenit la ferma din Haymana, la 50 km de Ankara, unde cei doi suspecți se ascundeau într-o cabană, potrivit biroului guvernatorului.

"La puțin timp după ce forțele de securitate le-au ordonat să se predea, cei doi teroriști — un bărbat și o femeie — s-au aruncat în aer", a precizat un purtător de cuvânt.

Guvernatorul Ankarei, Ercan Topaca, a explicat jurnaliștilor prezenți la fața locului că este "foarte probabil" ca ei să fi avut legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Cei doi erau căutați de poliție după informația ce le parvenise din provincia Diyarbakir, sud-estul țării, locuită de populație majoritar kurdă, a precizat el.

"Materialul utilizat, fabricarea (dispozitivului exploziv) și modul în care a fost pregătit seamănă puțin cu PKK", a declarat guvernatorul, citat de Anadolu.

PKK — organizație considerată teroristă de către autoritățile turce, UE și SUA — desfășoară de 32 de ani o insurecție împotriva statului turc în sud-estul țării cu scopul de a obține independența. Violențele au fost reluate anul trecut după o încetare a focului fragilă de doi ani. Declanșat în 1984, acest conflict s-a soldat cu peste 40.000 de morți până acum.

O mașină a fost descoperit în împrejurimile cabanei, dotată cu un drapel turc, care urma probabil să fie utilizată ca mașină-capcană, potrivit guvernatorului.

"O mare catastrofă a fost evitată. Probabil că ei ar fi atacat Ankara. Toate semnele par să acuze organizația teroristă PKK", a declarat ministrul justiției Bekir Bozdag într-un interviu acordat CNN-Turk.

Guvernatorul a mai spus că bărbatul care s-a aruncat în aer era originar din Bingol, un oraș din estul Turciei. De altfel, o carte de identitate a fost descoperită a fost descoperită la locul exploziei, a indicat guvernatorul, adăugând că o a treia persoană este căutată.

Pe de altă parte, 200 de kg de nitrat de amoniu, o substanță care poate servi la fabricarea bombelor, au fost confiscate la fața locului, a mai precizat el.

Un grup radical apropiat PKK, Șoimii Libertății Kurdistanului (TAK) a revendicat vineri un atentat împotriva unui post de poliție la Istanbul, care rănise în ajun zece persoane.

Cu un an în urmă, la 10 octombrie 2015, Ankara era ținta celui mai grav atentat islamist comis vreodată în Turcia, soldat cu 103 morți într-o explozie comisă în apropiere de gară. Niciodată revendicat, el a fost imputat grupării jihadiste Statul Islamic.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”