Vaccinare anti-COVID/Valeriu Gheorghiţă: Ne gândim la schimbarea modalităţii de programare cel puţin pentru centrele rurale

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, luni, că se ia în calcul schimbarea modalităţii de programare "cel puţin" pentru centrele de imunizare din mediul rural, deoarece pentru o bună parte din populaţia din această zonă platforma "nu este uşor accesibilă".

"Pentru persoanele respective, care nu cred că sunt foarte puţine, ţinând cont că vorbim de circa 50% din populaţia României care trăieşte în mediul rural, trebuie să găsim alte metode pentru a ajunge să se vaccineze şi anume prin intermediul medicilor de familie, prin intermediul centrelor mobile de vaccinare şi prin creşterea accesului la vaccinare în centrele deja fixe. Ne gândim din ce în ce mai mult la schimbarea modalităţii de programare cel puţin pentru centrele care sunt în mediul rural şi anume să existe chiar posibilitatea de adresare directă la centrul de vaccinare sau printr-o anunţare prin intermediul telefonului. Să se sune, să îţi faci o programare în centrul respectiv, dar care să fie mult mai uşor şi să nu fie condiţionată. Să sune, pur şi simplu, direct la centrul de vaccinare, îşi stabileşte ziua în care poate să se prezinte şi să se prezinte la centrul de vaccinare. Pentru că, într-adevăr, platforma ne ajută foarte mult şi colegii de la STS au muncit extrem de mult în toată această perioadă şi sub presiunea timpului întotdeauna, însă cred că pentru o bună parte din locuitorii din mediul rural, mai ales cei vârstnici, cei vulnerabili această platformă nu este uşor accesibilă", a explicat el, la Digi FM.

El a spus că se aşteaptă la o creştere a ritmului de vaccinare, adăugând că "toate datele sociologice" arată o sporire a intenţiei de imunizare anti-COVID.

"Ne aşteptăm la creşterea în continuare a ritmului de vaccinare. Nu ne-am făcut un obiectiv din a avea liste de aşteptare foarte lungi, de a avea un timp crescut de aşteptare. Eu cred că situaţia ideală este atunci când o persoană se trezeşte dimineaţă, vrea să se vaccineze şi să poată să facă acest lucru chiar în aceeaşi zi. (...) Nu îmi doresc să avem liste de aşteptare, îmi doresc în schimb o adresabilitate crescută la vaccinare şi, dacă se poate, cu timp de aşteptare cât mai redus", a afirmat Valeriu Gheorghiţă. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO Gest de văcarul satului la birt făcut de Veștea în platou la Euronews

2 Citiți și voi ce spune omul ăsta despre „salvatorul” Veștea

3 „Nu mor caii când vor câinii” / Mesaj ciudat al Ioanei Dogioiu

4 Calculul defensiv de la Cotroceni. De ce a riscat Nicușor Dan un conflict major cu Ilie Bolojan pentru desemnarea lui Adrian Veștea

5 E circ la PNL / Șefii din jurul lui Bolojan au decis să nu voteze un guvern Veștea, dar e doar o chestiune de timp până când lucrurile vor exploda