Vâlcea: Medicii de la Pediatrie, în atenţia autorităţilor după ce un copil de un an, internat o zi, a ajuns în comă la Bucureşti

Vâlcea: Medicii de la Pediatrie, în atenţia autorităţilor după ce un copil de un an, internat o zi, a ajuns în comă la Bucureşti

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea ar putea solicita declanşarea unei anchete interne la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, după ce un copil de un an, internat o zi aici, a ajuns în stare foarte gravă la un spital din Bucureşti.

Reprezentanţii CJ Vâlcea susţin că au fost informaţi despre acest caz, miercuri, de rudele copilului, acestea suspectându-i pe medicii care l-au consultat pe micuţ că au pus un diagnostic greşit.

"În această dimineaţă (miercuri, n.r.), bunicul copilului a venit şi ne-a informat despre acest caz. Copilul are un an şi o lună şi a fost internat pe 3 ianuarie în spitalul din Râmnicu Vâlcea, pe 4 ianuarie el fiind trimis la Spitalul Marie Curie din Bucureşti în stare gravă. Din ceea ce mi-a spus bunicul, pe drum, la Piteşti, copilul a suferit un stop cardio-respirator şi a ajuns la Budimex cu decerebrare. Este pe aparate, dar, din câte am înţeles, din păcate, se discută de deconectarea lui. (...) Eu i-am spus bunicului să sesizeze oficial conducerea Spitalului Judeţean, Colegiul Medicilor, Parchetul şi pe noi, pentru a putea deschide o anchetă şi a clarifica astfel ceea ce s-a întâmplat", a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele CJ Vâlcea, Adrian Buşu.

Directorul Spitalului Judeţean Vâlcea, doctorul Dan Ponoran, spune că, până acum, nu a primit nicio plângere.

"Nu avem nici o sesizare oficială pentru acest caz. Vă pot spune însă că micuţul a ajuns la noi cu febră mare, iar vineri, a doua zi după ce a fost internat, pentru că starea lui era foarte gravă, medicul a decis să-l transfere la Bucureşti", a precizat directorul unităţii spitaliceşti judeţene. AGERPRES/ (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?