Vela, iresponsabilule, citește mesajul dramatic al acestei doctorițe din Suceava!

Vela, iresponsabilule, citește mesajul dramatic al acestei doctorițe din Suceava!

Un medic de la Spitalul Județean din Suceava, focarul de infecție al României, critică dur autoritățile pentru acordul încheiat de Ministerul de Interne cu Biserica pentru a participa la slujba de Înviere în "diverse forme bizare", ea spunând că este vorba doar despre un calcul politic. "Săptămâna viitoare, când va avea loc o explozie a cazurilor de îmbolnăvire şi, inevitabil, a deceselor, şi bolnavii nu vor avea unde să stea şi nici cine să-i îngrijească nu va mai avea, să nu plângeţi şi să nu vă plângeţi", avertizează doctorul.
Mesajul a fost transmis pe Facebook de către Cristina Hrustovici, medic primar în chirurgie pediatrică la Spitalul Județean Suceava.

Ea acuză autoritățile că au cedat în fața insistențelor BOR, în timp ce sunt ferme când este vorba să îi bage în carantină pe medici și spune că polițiștii, în loc să se ocupe de restricționarea traficului, vor duce lumină din bloc în bloc.

Medicul mai spune că acum sunt vremuri excepționale și trebuies luate măsuri excepționale: "Dacă nu, vă rog frumos să nu vă plângeți. Nu aveți nicio scuză".

Mesajul integral al medicului din Suceava:
  • "Acum o săptămână, de Paștele catolic, s-a putut. În Grecia se poate.

  • Acum, într-un oraș aflat în carantină (din care, totuși,culegătorii de sparanghel pot pleca organizat la Cluj), cu un spital asediat de bolnavi, pe care o mână de oameni (restul fiind infectați, din motive pe care nu le mai discutăm acum) se chinuie, până la limita epuizării să-l facă cât de cât funcțional,de aproape o lună de zile, ne-am hotărât brusc că putem, în diverse forme bizare, să participăm la Slujba de Înviere.

  • Nu cred că este vorba decât de calcul politic aici. Suntem foarte fermi când este vorba să carantinăm medici, dar cedăm în fața insistențelor BOR.

  • Polițiștii, în loc să se ocupe de restricționarea traficului, vor duce lumină din bloc în bloc. Dacă va bate vântul și li se va stinge făclia, o vor reaprinde cu bricheta din dotare. Știm foarte bine că pe parcursul a 2000 de ani Lumina Sfântă se aprindea în altarele bisericilor. Asta cu adusul de la Ierusalim e doar o găselniță electorală de sorginte bucovineană, de vreo 10 ani, cred, pe care lumea o consideră un dat de când lumea.

  • Săptămâna viitoare, când va avea loc o explozie a cazurilor de îmbolnăvire și, inevitabil, a deceselor, și bolnavii nu vor avea unde să stea și nici cine să-i îngrijească nu va mai avea, să nu plângeți și să nu vă plângeți.

  • Vă spune asta un om care, în noaptea de Înviere va fi în spital, cu o candelă aprinsă și, dacă pacienții mi-o vor permite, cu o carte de rugăciuni în mână. Și îmbrăcată ca-n poze. Și sunt o favorizată a sorții, asistentele, infirmierele, colegii mei din ATI și UPU nu vor avea șansa asta.

  • Dacă aș fi fost acasă, aș fi ieșit la geam cu o lumânare și aș fi cântat HRISTOSA ÎNVIAT de la fereastră. La spital nu pot, fereastra camerei de gardă dă spre morgă. Și da, sunt un om care merge de ani de zile în Vinerea Mare la Prohod, și care, când munca i-a permis-o, a fost la Înviere la biserică și chiar și la Sfânta Liturghie de după, până dimineața.Și atunci când pot, particip și la Sfânta Liturghie de duminică.

  • Dar acum sunt vremuri excepționale și trebuiesc luate măsuri excepționale. Dacă nu, vă rog frumos să nu vă plângeți. Nu aveți nicio scuză.

  • P.S. Pentru nimic în lume nu vreau să-i supăr pe prietenii mei preoți, pe care îi respect, și în al căror sprijin cred din tot sufletul. P.S.2 pozele sunt mai vechi,nu vreau să impresionez pe nimeni, până acum le-am arătat doar prietenilor. Nu e vorba de mine aici, eu îmi fac treaba. Atât cât mă va ține Bunul Dumnezeu sănătoasă".
 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Țoapa o să vomite venin! „Gură de aur” și Reghe, poze în tandrețuri!

2 FOTO O profesoară de 41 de ani însărcinată a fost arestată după ce s-a culcat cu un elev de 15 ani

3 Priviți ce panouri rutiere montează Poliția din Ungaria, exclusiv pentru șoferii români

4 „Îmi cer scuze, n-aveam bani ieri!”

5 Furnizorii de gaze trimit notificări cu tarife noi exorbitante