DNA a anunțat oficial reținerea șefului Romarm, Gabriel Țuțu, pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual, în dosarul în care fostul selecționer al României Victor Pițurcă a fost reținut pentru cumpărare de influență. În acest dosar, prejudiciul adus companiei de stat ar depăși 8,6 miloane de lei.

Victor PițurcăFoto: INQUAM PHOTOS/Bogdan Dănescu

Acuzațiile aduse de DNA:

  • 1. Pe fondul pandemiei generate de COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Țuțu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (Victor Pițurcă - n.r.), în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).
  • Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).
  • 2. Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, Gabriel Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.
  • În schimbul acestor „servicii” Țuțu ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.
  • În contextul menționat mai sus, Gabriel Țuțu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.