VIDEO A plecat și Iașiul spre București. „Pentru că ne-au mințit și ne-au gazat, revenim în Piața Victoriei”.

VIDEO A plecat și Iașiul spre București. „Pentru că ne-au mințit și ne-au gazat, revenim în Piața Victoriei”.

Câteva zeci de maşini au plecat din Iași, sâmbătă dimineaţă, spre Bucureşti pentru a participa la protestul din Piaţa Victoriei. Cei mai mulţi dintre protestatari doresc construcţia Autostrăzii A8 - Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş.

Protestatarii sunt așteptați să ajungă în București în jurul orei 17.00.

”Nu suntem mulți, dar suntem hotărâți! Moldova are nevoie de șanse reale de dezvoltare, iar A8 e cea mai importantă. Pentru că ne-au mințit ani de zile și ne-au gazat în 10 august 2018, când am mers să cerem șanse pentru Moldova, azi revenim în Piața Victoriei”, arată un mesaj al Asociației ”Împreună pentru A8”.

Pe traseu, alte zeci de maşini se vor alătura acestui marş.

Organizatorii au anunţat şi că vor să încerce blocarea traficului pentru 10 sau 15 minunte, undeva pe drumul spre Capitală.
„Moldova cere echitate", „A8, obiectiv strategic" şi „Vrem fapte" au fost mesajele afişate sâmbătă dimineaţă în Piaţa Unirii din Iaşi de către cei care au plecat spre Bucureşti pentru a participa la mitingul din Piaţa Victoriei.

„Am decis să plecăm în grup organizat la Bucureşti la invitaţia Diasporei, am decis să mergem cu mesajul şi <Împreună pentru autostrada A8>. Ştim că nu se vor rezolva prea uşor lucrurile. De 30 de ani noi tot cerem dezvoltarea regiunii Moldova. Un lucru este cert, această ţară e condusă de nişte derbedei. A venit momentul să le spunem că aşa nu se mai poate, că avem nevoie de o schimbare, a sosit momentul să le arătăm că avem nevoie de o schimbare reală astfel încât şi regiunea noastră şi întreaga Românie să treacă la un alt mod de gândire, de politică, să reuşim să dezvoltăm această regiune atât de încercată în ultimii ani", a declarat un reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8”, Cătălin Urtoi, potrivit Mediafax.

Oamenii spun că merg la protest pentru că „România încă nu s-a resetat”.

„Ne-am propus să reluăm drumul făcut pe 10 august 2018. A trecut deja un an de la marele miting de la Bucureşti şi se pare că România nu s-a resetat, guvernanţii nu au înţeles absolut nimic, că cetăţenii au drepturi, că ar trebui să fie principalii beneficiari ai acestui stat. Mergem la Bucureşti şi credem că ne vom aduna destul de mulţi pentru a crea o stare prin care să înţeleagă că nu se mai poate aşa şi trebuie să schimbăm ceva în ţara noastră", a declarat Ionel Apostol, reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8”.

Celor care militează pentru construcţia autostrăzii A8 ce ar urma să lege Moldova de Ardeal li s-au alăturat şi cei de la grupul civic Reset.

„10 august este o zi cu însemnătate pentru noi, mai ales că se împlineşte un an de la 10 august 2018, când protestatari paşnici au fost pur şi simplu goniţi în mod violent de jandarmi în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Noi astăzi ne-am aliat acestei acţiuni pentru că este un moment în care spunem din nou stop tuturor evenimentelor care s-au întâmplat în ultimul an. În primul rând, ceea ce face alianţa de guvernare, faptul că am descoperit în ultima perioadă cât de pline de oameni incompetenţi sunt unele instituţii ale statului care ar trebui să protejeze cetăţeanul. Vrem să arătăm astăzi că plecăm foarte multe maşini din Moldova, vrem să arătăm că suntem indignaţi că încă o dată Autostrada A8 a fost blocată de guvern", a spus Daniela Mitrofan, reprezentant al grupului civic.

Şi-au pus drapelul României la oglinzi, au afişat mesaje împotriva partidelor aflate la guvernare şi au plecat spre Capitală, amintindu-şi ce s-a întâmplat în urmă cu un an.

„Ne-am pregătit şi fizic şi psihic. Suntem sub influenţa a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când am fost gazaţi şi bătuţi. Toţi de aici am păţit acest lucru. Vrem să le arătăm că nu ne este frică de ceea ce ar urma să se întâmple. Probabil că ar urma să fie o nouă repriză, dar nu ne este frică. O să continuăm lupta împotriva grupării mafiote PSD-ALDE-UDMR. Fiecare luptă de-a noastră nu este în zadar. Fiecare om care duce o luptă împotriva lor, diaspora, jurnalişti, în stradă, pe Facebook, în acţiunile civice, contribuie la erodarea lor", a adăugat o femeie.

Pe traseu, susțin organizatorii, li se vor alătura alte zeci de maşini la Castelul de Apă, la Roman, în Bacău şi la Tişiţa. Organizatorii au anunţat şi că pe drum spre Bucureşti vor încerca să blocheze traficul pentru o scurtă perioadă de timp.

Un nou protest urmează să aibă loc sâmbătă, 10 august 2019, în Piața Victoriei, organizatorul manifestației anunțând că așteaptă aproape un sfert de milion de oameni să participe. Jandarmii au făcut apel la protestatari să manifesteze pașnic. Traficul din zona Guvernului va fi restricționat.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...