VIDEO Antrenament eveniment la Barcelona: prima apariţie a jucătorului care a costat 88 de milioane de euro

TAS a menţinut suspendarea de patru luni a vârfului sud-american, însă i-a permis să se antreneze cu Barcelona, să fie prezentat oficial de club şi, foarte important, să joace în partide amicale pentru clubul său şi pentru echipa naţională.

La câteva ore după această decizie, Suarez – transferat de la Liverpool pentru 88 de milioane de euro – a participat la antrenamentul de vineri, fiind în centrul atenţiei. Suarez urmează să le fie prezentat, mai întâi, fanilor, luni, iar o zi mai târziu va apărea, în premieră, în faţa jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă organizată pentru el.

Suspendarea de patru luni a atacantului uruguayan va expira la 25 octombrie, cu o zi înainte de derby-ul cu Real Madrid. Până atunci, Suarez va rata primele opt jocuri ale catalanilor în campionatul spaniol.

VEZI CUM S-A MIŞCAT SUAREZ LA ANTRENAMENTUL BARCELONEI

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

3 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

4 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate

5 VIDEO Viktor Orban, huiduit copios în timpul unui miting electoral. „Vreți să dați banii maghiarilor Ucrainei!”