VIDEO Ascultați-o pe javra asta cum se răstește la un jurnalist și apoi, isterică, se ridică și pleacă!

Ascultați-o pe javra asta cum se răstește la un jurnalist și apoi, isterică, se ridică și pleacă! Graţiela Gavrilescu, sluga lui Tăriceanu/ALDE, ministrul Mediului, a avut o ieşire isterică luni, 2 octombrie, când a început să ţipe la un jurnalist care-i repeta că sistemul de colectare selectivă de la Bistriţa, pe care îl dădea exemplu de bune practici la nivel naţional, nu funcţionează. Asta după ce, culmea prefăcătoriei, minute bune i-a îndemnat pe jurnaliştii prezenţi să fie optimişti.

Graţiela Gavrilescu a dat Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din Bistrița exemplu de bune practici la nivel naţional. Când a fost întrebată dacă există riscul ca Uniunea Europeană să ceară înapoi banii cu care a fost finanţat acest proiect, Graţiela Gavrilescu a precizat: „Eu sper să nu fie problema aceasta. Sunteţi pesimişti”.

Jurnalistul Cosmin Botezat a insistat şi i-a spus ministrului că sistemul pe care-l dă exemplu de bune practici de fapt nu funcţionează şi că nu se colectează selectiv nici aici. Atunci, Graţiela Gavrilescu a început să ţipe la jurnalist spunându-i: „Vorbiţi limba română domnule? În ce limbă vreţi să vorbim să ne înţelegem?”. Imediat după, ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu a încheiat subit conferinţa de presă, şi-a luat rămas bun şi s-a făcut nevăzută.

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a fost prezentă luni, 2 octombrie, la Bistriţa pentru a evalua starea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor. Aceasta s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri şi ai Consiliului Judeţean, care managerează sistemul în cauză. Sistemul nu funcţionează nici la Bistriţa cum ar trebui. Nici populaţia şi nici operatorul de salubritate nu colectează deşeurile selectiv. Populaţia a fost somată abia de luna aceasta că trebuie să arunce deşeurile selectiv, iar operatorul de salubritate selecta gunoiul în mică parte. Asta deşi Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor a fost pus în funcţiune oficial acum aproape un deceniu.



populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Îmi e milă de ei” / Vedeta PRO TV Corina Caragea a publicat capturi cu câteva dintre mesajele pe care le primește

3 „Stai ca boul pe coadă” / Dialogul dintre Gabriela Cristea și Ioana Ginghină care a încins spiritele. Replica dură a medicilor

4 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

5 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa