VIDEO Copilot, un polițist/Un McLaren 600 LT cu numere false, condus de un austriac posibil drogat, la Arad

VIDEO Copilot, un polițist/Un McLaren 600 LT cu numere false, condus de un austriac posibil drogat, la Arad

Un poliţist se afla într-o mașină McLaren 600 LT condusă de un austriac care a fost prins de agenţii rutieri când circula pe o stradă din municipiul Arad cu numere false şi sub influenţa unor substanţe interzise, notează News.ro. Conducerea IPJ Arad a deschis o anchetă în acest caz.

„Având în vedere prezenţa în calitate de pasager a unui poliţist, alături de şoferul austriac, depistat de poliţiştii Biroului Rutier la data de 2 martie a.c., în jurul orei 22.58, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr de înmatriculare fals şi posibil sub influenţa substanţelor psihoactive, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor legale”, a transmis, duminică, IPJ Arad.

Cetăţeanul austriac prins de poliţiştii Biroului Rutier pe Calea Romanilor la volanul unui autoturism McLaren neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare a intrat în România luni seară, în 26 februarie, pe la punctul de frontieră Nădlac, conform unor surse.

Bărbatul ar fi spus poliţiştilor de frontieră că numerele de înmatriculare de pe McLaren aparţin unor alte maşini – pe care le deţine – însă la controlul de frontieră nu i s-ar fi solicitat şi actele autoturismului sport pentru control, susţin aceleaşi surse.

Un bărbat de 44 de ani, cetăţean austriac, a fost oprit în trafic de poliţişti pe o stradă din Arad, aceştia constatând că autoturismul pe care îl conducea avea plăcuţe de înmatriculare false, iar el consumase substanţe interzise. Pe numele lui, agenţii au întocmit dosar penal.

Bărbatul este acum cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ar fi primul val al ofensivei”

2 Povestea „Regelui Cripto” care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, dar a ajuns să fie răpit, bătut și arestat

3 Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi adolescenți. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?