VIDEO Imagini emoționante cu o pisicuță care și-a dus puișorii la o clinică medicală

Pisica i-a uimit pe angajaţii unei clinici medicale din oraşul Karabağlar, Turcia, după ce a intrat pe uşă cu unul dintre puii ei în gură.

Întreaga poveste nu s-a oprit după prima vizită a pisicii. A doua zi aceasta a apărut cu un alt pui în gură.
Medicii au descoperit ambii pisoi aveau o infecţie la ochi şi le-au oferit îngrijiri, fiind daţi apoi unui cabinet veterinar. După ce s-au vindecat, puii au fost oferiţi apoi spre adopţie alături de mama lor.
„Cunoşteam pisica. Era o pisică fără stăpân din zonă, îi mai dădeam mâncare şi apă. Nu ştiam că avea pui”, au spus reprezentanţii clinicii medicale pentru Daily Sabah.
Aceştia au povestit cum au remarcat că pisica mieuna mereu când ieşeau să primeacă pacienţi, iar apoi s-au uitat la puii ei, au văzut că au ceva la ochi.
„Le-am dat un tratament şi au început să deschidă ochii, iar apoi i-am dus la un cabinet veterinar. A fost prima dată când pisica a intrat în clinica noastră şi a fost foarte emoţionant pentru noi”, au mai spus reprezentanţii clinicii.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci