VIDEO Ministrul Sănătăţii: Ne străduim să organizăm cât mai repede un nou concurs pentru şefia CJAS-urilor

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat sâmbătă că va vorbi cu directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, să redeschidă sesiunea de examene pentru şefia Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) cât de curând posibil.


"Apreciez corectitudinea examenului şi cred că acest lucru va trebui să-l repetăm şi voi vorbi cu directorul de la Casa Naţională să redeschidă sesiunea de examene cât de curând posibil, pentru a oferi oportunitatea celor care doresc să se înscrie să se pregătească şi să vină cu încredere. Concursul este corect. Chiar dacă sunt puţini cei care au reuşit să treacă de concurs, cred că faptul că avem certitudinea că este organizat corect va fi o încurajare pentru doritori să se înscrie şi să participe la etapele următoare (...). Ne străduim să organizăm cât mai repede un nou concurs", a spus Ioana Mihăilă după o vizită efectuată la centrul "drive through" din Oradea.

Doar cinci candidaţi la concursul pentru şefia caselor de asigurări de sănătate au trecut de proba scrisă, 28 au fost respinşi, iar 21 - absenţi , arată un document publicat pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Punctajele celor admişi au variat între 70,10 puncte şi 93,30 de puncte, iar cel mai mic scor obţinut la această etapă a concursului a fost de 11,30.

Potrivit regulamentului, au fost declaraţi admişi la următoarea probă, a interviului, cei care au obţinut peste 70 de puncte. AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la CCR! / Trei judecători denunță autosesizarea ilegală a Curții

2 Surpriză de proporții / Rusia ar fi golit celebrul depozit de explozibili de la Cobasna, din Transnistria, supranumit „Hiroshima Europei”!

3 Construcțiile uriașe de pe Autostrada A1 care schimbă Valea Oltului. Cum avansează lucrările la pasajul pentru urși și tuneluri

4 Septembrie se anunță mai cald decât de obicei: Vreme de vară în majoritatea țării

5 Râcă la PSD din cauza lui Georgescu...