VIDEO #postBrexit Liderii UE au semnat acordul comercial cu Regatul Unit, Boris Johnson va semna după-amiază

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat miercuri cele trei tratate care vor reglementa începând de vineri, 1 ianuarie 2021, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, transmit EFE, dpa şi AFP.

În faţa drapelelor europene, cei doi lideri europeni, zâmbitori, au semnat aceste texte în faţa camerelor de luat vederi şi ale fotografilor. Documentele urmează să fie transportate apoi cu un avion al Royal Air Force la Londra.

Evenimentul are loc după ce ambele părţi - Bruxellesul şi Londra - au reuşit să ajungă în ajunul Crăciunului la un acord "in extremis" pe tema relaţiilor post-Brexit, după luni întregi de negocieri dificile.



Miercuri sunt semnate Acordul Comercial şi de Cooperare între UE şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), de o parte, şi Regatul Unit, de cealaltă parte; acordul privind procedurile de securitate pentru schimbul şi protejarea informaţiilor cu caracter confidenţial între UE şi Regatul Unit şi acordul privind cooperarea pentru folosirea sigură şi paşnică a energiei nucleare, între Euratom şi Regatul Unit.

Fiecare acord va fi semnat în câte două exemplare, primul la Bruxelles de către Von der Leyen şi Michel - cu excepţia celui de-al treilea acord, care va fi semnat doar de şefa Comisiei Europene în numele Euratom -, iar apoi la Londra, de către premierul britanic Boris Johnson.

Este de aşteptat ca premierul britanic să semneze documentul în cursul după-amiezei de miercuri, relatează dpa. Tot miercuri, Parlamentul britanic urmează să se pronunţe prin vot asupra acordului comercial cu UE.

Acordul, căruia ambasadorii celor 27 de state membre ale UE i-au dat deja undă verde, trebuie să fie ratificat şi de către Parlamentul European. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii