VIDEO Priviți, oameni buni, așa arată o dictatură!/„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”

VIDEO Priviți, oameni buni, așa arată o dictatură!/„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”

Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost confirmat indirect de Kremlin, chiar în timpul unei conferințe de presă a purtătoarei de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Aceasta a fost sunată la telefon în timp ce răspundea întrebărilor ziariștilor ruși. Convorbirea telefonică, care a durat circa 20 de secunde, a putut fi auzită de toată lumea, deoarece Zaharova a uitat să-și închidă microfonul de la pupitru.

Spre finalul briefingului de presă, Zaharova s-a scuzat față de ziariștii prezenți și a răspuns unui apel telefonic.

Maria Zaharova: Alo, da. Sunt în mijlocul unei conferințe de presă.

Interlocutor: Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică de la Iuzmaș (denumirea rusească a fabricii ucrainene din Dnipro bombardate de forțele ruse), despre care se discută acum în Occident.

Maria Zaharova: Da, bine mulțumesc.

În înregistrarea inițială, discuția nu se aude foarte bine. Pe rețelele sociale a fost publicată ulterior de Nexta și o variantă cu sunetul mărit, în care vocea bărbatului de la telefon poate fi auzită mai bine.

Înregistrarea întregului briefing de presă (înregistrat de televiziunea rusă RT și dublat în engleză) al Mariei Zaharova poate fi urmărită la acest link . Momentul telefonului este la circa 1h 33 min din înregistrare.

Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât de puternică, cu rază lungă de acţiune, în cursul acestui război.

Kievul nu a precizat ce tip de rachetă balistică intercontinentală a fost lansată, deși presa ucraineană susține, pe surse, că ar fi vorba despre o rachetă SS-26 „Rubej”. Rachetele balistice intercontinentale (ICBM) au o rază de acţiune de mii de kilometri şi pot fi utilizate pentru lansarea de focoase nucleare, deşi pot avea şi focoase convenţionale.


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”

3 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

4 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică

5 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA