VIDEO Scene violente la Cluj: Femeie târâtă prin noroi de poliţişti şi băgată cu forţa într-o ambulanţă. Explicaţia oficială

VIDEO Scene violente la Cluj: Femeie târâtă prin noroi de poliţişti şi băgată cu forţa într-o ambulanţă. Explicaţia oficială

O femeie din Cluj a fost luată şi târâtă pe jos mai mulţi metri de câţiva poliţişti, după care a fost băgată într-o ambulanţă şi dusă la spital. Întreaga scenă a fost surprinsă şi filmată de la balcon de un clujean, scrie Adevărul .

Imaginile au fost postate ulterior pe pagina de  Facebook Info Trafic Cluj de Daniel Rebrişorean , însoţite de următorul comentariu: „Acum câteva minute. Tind să cred că, cauza este nepurtarea măştii. Mai multe detalii nu ştiu.”

Imaginile au devenit virale în scurt timp şi i-au împărţit pe internauţi. Unii dintre ei au remarcat brutalitatea poliţiştilor, care s-au comportat cu femeia ca şi cu un răufăctor periculos, imobilizând-o şi târând-o mai mulţi metri. 

 „Femeia purta masca doar că nu corespunzător. Exact ca şi domul poliţist care fuma după colţ, adică pe barbă”, a scris un internaut. .„E vorba despre mască, mai mult de o oră au terorizat-o (pshihic) pe femeie în stradă şi apoi au chemat ambulanţa”, a comentat cineva. „Sper că este vorba de altceva. Daca nu porţi mască, te amendează şi asta e. Cum să te ducă cu forţa şi unde?”, s-a revoltat altcineva. „Dacă aşa a fost ridicată pentru nepurtarea măştii înseamnă că ăştia acum sunt mai răi ca naziştii şi comuniştii împreună” şi „Oricare ar fi motivul, felul in care trag un om pe jos, este deplorabil”, au fost alte reacţii.

Alţii, din contra, le-au găsit scuze poliţiştilor pentru comportamentul lor violent şi au ţinut cont de faptul că femeia a încălcat restricţiile în vigoare, refuzând să poarte mască pe stradă. „Sunteti infectati stati dracului în casă nu umblaţi pe străzi... Înca 2 ani o să ţină Covidul pt că românii sunt idioţi, nu ştiu, nu au ştiut, nu o să ştie niciodată să aleagă pentru ei decât cu dictatura”, a comentat cineva care nu a înţeles despre ce e vorba. „Aşa îi trebuie, la puşcărie dacă nu poartă masca” şi „În ţara asta orice e abuz. Aş vrea să vă văd în State dacă mai aveţi acest comportament. Mereu românul are doar drepturi, obligaţii zero. Te asigur eu că nu trăgeau aiurea de ea”, au fost alte opinii.

Reprezentanţii Poliţiei Cluj spun că femeia nu purta mască şi că a refuzat să se legitimeze atunci când a fost abordată de poliţişti. Femeia ar fi fost băgată într-o ambulanţă fiindcă i s-ar fi făcut rău, au mai spus spus aceştia. 
„Poliţiştii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza municipiului Cluj-Napoca, au identificat o persoană care nu respecta măsurile de protecţie individuală, nepurtând mască de protecţie, fiind informata despre această prevedere legală. I-au fost solicitate informatii pentru stabilirea identităţii, însă persoana în cauză nu a oferit informaţii în acest sens, iar din cauza stării medicale a acesteia, a fost solicitat un echipaj medical pentru acordarea ajutorului de specialitate”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. 


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Foarte interesante amănunte...