VIDEO Studiu prezentat de un cunoscut virusolog german: „Nu există virus „viu” pe suprafețe. Nu vă puteți infecta la cumpărături”

VIDEO Studiu prezentat de un cunoscut virusolog german: „Nu există virus „viu” pe suprafețe. Nu vă puteți infecta la cumpărături”

Profesorul Hendrik Streeck, directorul Institutului de Virusologie de la Spitalul Universitar din Bonn, spune că noul coronavirus nu se transmite atât de uşor precum se crede.

Într-o conferință de presă, profesorul a explicat metodologia noului său studiu desfășurat în Heinsberg, „epicentrul” focarului de COVID-19 din Germania și a vorbit despre planurile posibile pe care Germania ar putea să le aplice treptat pentru a reveni la o viață „normală”, potrivit  RTL .

În ultimele săptămâni, echipa sa a finalizat cercetări substanțiale efectuate prin sondaje și investigații în case din regiunea Heinsberg, unde au fost raportate peste 1.400 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Heinsberg are o populație de aproximativ 250.000 de locuitori și a înregistrat 46 de decese.

Streeck spune că virusul nu a putut fi găsit pe clanţele uşilor sau pe blana animalelor de companie.

Nu există niciun risc semnificativ de a contacta boala atunci când mergeți la cumpărături. Focarele grave au apărut după ce oamenii au stat împreună o perioadă mai lungă de timp, de exemplu, petrecerile après-ski de la Ischgl, Austria”, a declarat Hendrik Streeck.

Profesorul spune că nu a găsit viruși „vii” pe suprafețe: „Când am luat probe de pe mânerele de la ușă, telefoane sau toalete, nu a fost posibil să cultivăm virusul în laborator”.

„Pentru a contacta virusul ar fi necesar ca cineva să tușească în palmă, apoi să atingă mânerul de la ușă și imediat după o altă persoană să atingă mânerul și să-și atingă fața”, a mai spus cercetătorul german. Prin urmare, Streeck consideră că există șanse mici de transmitere prin contactul cu așa-numitele suprafețe contaminate.

Faptul că înfecția COVID-19 este una „cu picături”, care nu poate fi transmisă prin aer, a fost subliniat anterior de virologul Christian Drosten. Acesta a spus într-un interviu că noul coronavirus este extrem de sensibil la uscare, așa că singurul mod de a-l contacta este prin „inhalarea picăturilor”.

Cu toate acestea, există diferite teorii cu privire la modul în care se răspândește coronavirusul. Experții de la US Institute of Health CDC au ajuns la concluzia că virusul poate supraviețui 24 de ore pe hârtie, trei ore în aer și până la trei zile pe materiale plastice și oțel inoxidabil.

Heinsberg va fi acum centrul desfășurării unui alt studiu despre modul de răspândire a virusului. Studiul este făcut pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de persoane.

„Rezultatele acestui studiu mai detaliat ar putea servi ca bază pentru recomandări și strategiile naționale de ieșire din izolare”, spune Streeck. „Este important să obținem aceste date pentru a ne asigura că deciziile sunt luate în baza unor dovezi concrete, și nu pe presupuneri”, a mai spus Hendrik Streeck.



Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa