Virgil Zahan (SSIF Goldring): Alternativele de finanţare se vor restrânge în perioada următoare

Alternativele de finanţare se vor restrânge în perioada următoare, iar băncile vor fi mult mai restrictive în a da capital către firme antreprenoriale româneşti şi atunci Bursa devine o alternativă la soluţiile de creştere, a declarat, marţi, Virgil Zahan, director general, SSIF Goldring.

"Antreprenorii ar trebui să nu uite că această criză sanitară nu va dura la infinit. Va trece. Nu ştim cât de repede, nu ştim exact care sunt repercusiunile, dar toată perioada acesta de repaos şi contracţie economică va trece, iar cei care au planuri de viitor e bine să şi le urmeze, să gândească din ce surse le vor finanţa. Cu atât mai mult, cred că oportunităţile sau alternativele de finanţare se vor restrânge în perioada următoare. Băncile vor fi mult mai restrictive în a da capital către firme antreprenoriale româneşti şi atunci Bursa devine o alternativă la soluţiile de creştere sau o alternativă la creşterea pe care ei şi-au programat-o şi cred că ar trebui să se gândească atât la emisiunile de obligaţiuni cât şi la emisiunile de acţiuni pe care ei ar putea să le facă prin intermediul Bursei", a declarat, Virgil Zahan, la "Webinariile Made in Romania: De ce am ales Bursa de Valori Bucureşti", eveniment organizat de BVB.

El a explicat că în această perioadă discuţiile cu antreprenorii nu sunt uşor de dus "pentru că majoritatea sunt concentraţi pe supravieţuire şi nu se gândesc la planuri de dezvoltare".

"Cu toate acestea avem încă discuţii cu companii care şi-au manifestat în trecut intenţia de listare şi continuăm aceste discuţii cu ei. Chiar înainte să intru in acest webinar am avut o altă conferinţă cu o companie dornică să emită obligaţiuni prin piaţa de capital pentru atragerea unei finanţări de 10 milioane de lei", a mai apus Virgil Zahan. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …