„Vitejiile“ armatei ruse în retragere

În raportul operațional de miercuri, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a comunicat că, sub presiunea Kievului, militarii fostei Armate Roșii se retrag haotic din regiunea Herson.

Militarii ruși se retrag în haos

Concret, militarii ruși vor să maximizeze distrugerile lăsate în urmă și îi terorizează pe localnici. „În timp ce părăsesc așezările din regiunea Herson, inamicul minează infrastructura și spații private, dar interzice și orice mișcare a localnicilor”, arată instituția .

În plus, potrivit informațiilor disponibile, pe teritoriul Crimeei, facilitățile medicale, printre care și cele din orașul Eupatoria, duc lipsa unor echipamente sau consumabile necesare pentru tratarea militarilor ruși răniți.

În fine există unele informații conform cărora, în unele cazuri, unii recruți sunt trimiși pe front fără pregătirea aferentă. „Autoritățile ruse de ocupație încearcă să compenseze pierderile de personal pe seama populației locale din teritorii ocupate din Ucraina. Conform informațiilor disponibile, bărbații din Lugansk, de exemplu, sunt trimiși imediat să întărească unitățile care au suferit cele mai mari pierderi, fără a trece în prealabil printr-o comisie medicală la recrutare și fără a beneficia de instruirea necesară”, au subliniat militarii ucraineni. De precizat că experții militari susțin că un recrut are nevoie de cel puțin șase luni de pregătire pentru a fi trimis să lupte.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

4 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare

5 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri