Voi ce-ați crede dacă ați afla că Shhaideh l-a luat consilier pe un fost ofițer DNA care i-a anchetat pe Mazăre și Constantinescu?

Voi ce-ați crede dacă ați afla că Shhaideh l-a luat consilier pe un fost ofițer DNA care i-a anchetat pe Mazăre și Constantinescu?

Voi ce-ați crede dacă ați afla că Shhaideh l-a luat consilier pe un fost ofițer DNA care i-a anchetat pe Mazăre și Constantinescu?

Ministrul Sevil Shhaideh l-a numit în luna aprilie a acestui an în funcţia de consilier personal pe Doru Dinuţ, fost poliţist judiciarist detaşat la DNA Constanţa care a lucrat inclusiv în anchetele care i-au vizat pe Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre, aşa cum ne-a confirmat parchetul anticorupţie, dezvăluie  Adevărul .

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh, are un consilier personal nou. Este vorba despre Doru Dinuţ, unul dintre poliţiştii judiciarişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a lucrat la dosarele în care au fost cercetaţi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu.

Concret, Doru Dinuţ a ieşit în noiembrie 2016 din Poliţia Română (prin pensionare-n.r.), iar în luna aprilie anul acesta, a fost numit în postul de consilier personal al ministrului Shhaideh, funcţie considerată de conducere în cadrul ministerului respectiv. Până anul trecut când a ieşit din Poliţie, Dinuţ a fost poliţist judiciarist detaşat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Informaţia este confirmată chiar în declaraţiile sale de avere din această perioadă. Totodată, şi reprezezentanţii DNA ne-au transmis că acesta a fost poliţist judiciar detaşat la parchetul anticorupţie încă din 2002.

Din această funcţie, el a administrat probe în dosarele de corupţie ale serviciului teritoriul al DNA din Constanţa. Prin Biroul de Presă al Ministerului Dezvoltării am obţinut un răspuns din partea lui Doru Dinuţ, în care acesta ne-a precizat că "referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm că domnul consilier Doru Dinuţ nu comentează activitatea desfăşurată anterior numirii în funcţia de consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene".

Chiar Radu Mazăre a oferit dovada că a fost anchetat de Doru Dinuţ, ajuns acum consilier la fosta subalternă a lui Nicuşor Constantinescu, Sevil Shhaideh. Mai exact, în 2009, într-o conferinţă de presă, Mazăre a prezentat un proces verbal din 7 septembrie 2009, semnat de Dinuţ, prin care acesta era trimis de procurorul DNA (în baza ordonanţei 194/P/2009) să ridice acte privind contractele publice ale Primăriei Constanţa. În perioada când Dinuţ trebuia să strângă probe împotriva baronilor de Constanţa, o rudă de a lui era angajată de un ministru trimis în guvern de Mazăre şi Nicuşor.

Liliana Dinuţ (cumnata judiciaristului conform presei locale din Constanţa – n.r.) a fost angajată în 2009 la Ministerului Mediului, atunci când acest minister era condus de un alt om cu recomandare din Constanţa. Este vorba de Nicolae Nemirschi, fost ministru la Mediu. Liliana Dinuţ a fost şi ea angajată la Ministerului Dezvoltării în acest an.

Unul dintre ofiţerii judiciari DNA care l-au înghesuit pe Nicuşor Constantinescu era Doru Dinuţ (n.r. în imagini, cel cu şapcă), care în prezent este consilierul ministrului Dezvoltării Sevil Shaideh.




Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro