Voi vedeți ce spune Iordache despre dosarul lui Dragnea?

Voi vedeți ce spune Iordache despre dosarul lui Dragnea?

Voi vedeți ce spune Iordache despre dosarul lui Dragnea? Vicepresedintele Camerei Deputatilor Florin Iordache a declarat luni, la scurt timp dupa punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea de catre DNA, ca noul dosar al liderului PSD este "fara indoiala" o interpretare eronata de catre procurorii DNA a legii si ca trebuie facute mai multe precizari, astfel incat sa nu mai existe interpretari, relateaza News.ro.

”Cred că trebuie făcute foarte multe precizări în legi astfel încât interpretări ale unora sau ale altora să nu mai aibă loc”, a declarat Florin Iordache ca reacţie la faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu.

Întrebat dacă susţine că Dragnea este nevinovat şi că noul dosar penal este doar o interpretare eronată a legii de către procurorii DNA, Florin Iordache a răspuns: ”Fără îndoială”.

”Dumneavoastră, dacă aţi citit directiva 334 de anul trecut a Uniunii Europene, până nu există o hotărâre definitivă împotriva unei persoane, nevinovăţia există. Cred că acest principiu al nevinovăţiei trebuie foarte bine statuat în legislaţia românească”, a spus el.

”Nu putem vorbi despre cineva care este învinuit şi-l putem scoate în spaţiul public până nu avem o hotărâre definitivă. Când avem o hotărâre definitivă, mai putem sta de vorbă”, a mai adăugat Iordache.

El a spus că fie săptămâna aceasta, fie săptămâna viitoare comisia parlamentară specială pe care o conduce va tranşa prin vot forma finală a abuzului în serviciu.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum, a anunţat DNA. Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...