Voicu (PNL): Un domn care a spus că-i folosim abuziv imaginea face propuneri de colaborare; nu, mersi

Voicu (PNL): Un domn care a spus că-i folosim abuziv imaginea face propuneri de colaborare; nu, mersi

Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat, joi, că "un domn" care, în campania electorală, a spus că liberalii folosesc abuziv imaginea sa, lansează acum "la televizor" propuneri de colaborare.

"Un domn care ne-a spus în campania electorală că nu dorește să fie pe afișele noastre și că îi folosim abuziv imaginea ne lansează la televizor propuneri de colaborare. Menționează ceva de platforma România 100. Păi cu platforma asta am pierdut alegerile. Nu, mersi", a scris Voicu pe Facebook .

Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat, miercuri, că este deschis la discuții cu PNL și USR, cele două partide alături de care a fost în campania electorală, și nu va refuza nicio invitație în acest sens.

"În măsura în care vor exista invitații, nu o să le evit, pentru că e util să avem o discuție inclusiv legat de modul în care au decurs lucrurile în acest an și legat de modul în care vor decurge lucrurile și în viitor. Mă gândesc, în primul rând, la cele două partide care au susținut platforma 'România 100', unde eu am pus niște valori și niște principii în care chiar cred. Chiar cred că un proiect politic, indiferent de ce natură, ar trebui să aibă la bază acele valori. Probabil că o discuție asupra modului în care atașamentul la aceste valori și la această platformă, cel puțin din partea celor două partide care au declarat că o susțin, o discuție pe marginea acestora ar putea fi utilă", a adăugat Dacian Cioloș.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”