Volumul autobiografic al actriţei Maia Morgenstern "Nu sunt eu", disponibil în librării

Volumul autobiografic al actriţei Maia Morgenstern "Nu sunt eu" este disponibil pe litera.ro şi în librăriile din toată ţara, informează un comunicat al editurii, transmis marţi AGERPRES.

Potrivit Editurii Litera, încărcată de emoţie, dar şi de umor, cartea "Nu sunt eu" îi dă ocazia Maiei Morgenstern să împărtăşească cititorilor, aşa cum o face de pe scenă cu spectatorii, părţi din viaţa ei de actriţă, de femeie şi de persoană publică.

Cartea, scrisă sub formă de jurnal, împleteşte amintiri din copilăria autoarei, legate de părinţi şi de rude, de şcoală şi de prieteni, cu secvenţe din numeroasele ei experienţe în teatru şi film.

"Sunt poveşti ascunse, poveşti de care îmi e frică, nu de puţine ori. Pentru că revin cu putere, mă târăsc fără putinţă de scăpare într-o lume pe cât de preţuită, pe atât de pierdută. Amintirile mele sunt nişte izbucniri de tandreţe, pusee de febră a nostalgiei, episoade ale unei revolte târzii", a mărturisit Maia Morgenstern.

Cartea va fi disponibilă în curând şi în format audiobook. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primă de pensionare la stat de 532.000 de euro, pentru un angajat al ROMATSA

2 Iranul a distrus un radar de 500 de milioane de dolari al SUA folosit pentru a detecta rachetele balistice, inclusiv cele cu focos nuclear

3 Cât numerar să păstrăm acasă pentru urgențe? Recomandările UE pentru 72 de ore

4 Legăturile și averea suspectă a președintelui PSD / Grindeanu, protejat de procurori, ANI și ANAF?

5 Tensiuni în PSD / Paul Stănescu, liderul grupării care cere alianță cu AUR