Zanzibar 1896: Cum s-au pierdut 500 de vieți în cel mai scurt război din istorie
Palatul din Zanzibar după bombardamente Foto: wikipedia
Deși, în general, războaiele sunt asociate cu conflicte lungi și devastatoare, precum Războiul de 100 de Ani sau cel de Treizeci de Ani, istoria consemnează și excepții. Una dintre ele este conflagrația din Zanzibar, ce a avut loc în urmă cu 128 de ani, pe 27 august 1896, și care deține recordul pentru cel mai scurt conflict militar înregistrat vreodată.
Zanzibar: De la paradis exotic la centru al sclaviei
Zanzibar, astăzi o destinație turistică de top, renumită pentru plajele sale idilice cu nisip alb și ape turcoaz, ascunde o istorie profund tulbure. Pe parcursul secolului al XIX-lea, insula a fost cel mai important și cel mai mare centru de comerț cu sclavi din Africa de Est. Oameni erau capturați din interiorul continentului african și aduși forțat pe coastă, de unde erau vânduți și expediați în Orientul Mijlociu, India sau pe plantațiile locale de mirodenii, în special cuișoare. Piața din Mkunazini, Stone Town, a funcționat ca ultima mare piață de sclavi din lume până în 1873, când a fost închisă sub presiunea Imperiului Britanic.
Istoria dominației străine pe insulă a început încă din secolul al VIII-lea, când negustorii arabi au transformat Zanzibarul într-un antrepozit pe ruta comercială dintre Africa și India, răspândind totodată islamul. În secolul al XVI-lea, insula a trecut sub stăpânire portugheză, pentru ca în secolul al XVII-lea să revină sub control arab, ca parte a Sultanatului Omanului. Această perioadă a marcat înflorirea comerțului cu sclavi și fildeș în regiune, Zanzibarul și Madagascarul fiind printre centrele principale din Oceanul Indian. Arabii din Oman au transformat insula, construind "orașul de piatră" (Stone Town) și un palat, dezvoltând o infrastructură specifică pentru comerțul cu sclavi. Aproximativ 10.000 de sclavi erau vânduți anual în Zanzibar.
După moartea sultanului Omanului, în 1856, negustorii de sclavi și aristocrația locală din Zanzibar și-au constituit propriul sultanat. Acesta a devenit o forță politică și economică majoră pe coasta de est a Africii, extinzându-se până la Lacul Tanganyika și incluzând porțiuni din Tanzania și Kenya de astăzi. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu interdicțiile privind comerțul cu sclavi, puterea Sultanatului Zanzibarului a decăzut semnificativ, reducându-se, în 1890, doar la insula Zanzibar și Perma. Din punct de vedere politic, aceste teritorii au intrat sub protectorat britanic.
Lista celor mai mari imperii din istoria omenirii. Surprinzător, Imperiul Roman nu intră în top 5Moartea suspectă a sultanului și ultimatumul britanic
Sub protectoratul britanic, instituit în 1890, sultanii din Zanzibar își păstrau puterea decizională, însă doar cu aprobarea Coroanei Britanice, iar numirea lor depindea de acceptul reprezentanților Imperiului. În același timp, o parte a populației și aristocrației zanzibareze nutrea simpatii pro-germane, în contextul în care Imperiul German controla Tanzania la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși fără Zanzibar.
Pe 25 august 1896, sultanul pro-britanic Hamad bin Thuwaini a murit în circumstanțe suspecte. În locul său, a urcat pe tron Khalid bin Barghash, un personaj bănuit de simpatii pro-germane. Acesta a încălcat acordul de protectorat, asumându-și conducerea Zanzibarului fără a cere acordul autorităților britanice, care, de altfel, îl preferau pe Hamoud bin Mohammed. În replică, britanicii i-au transmis lui Khalid bin Barghash un ultimatum, cerându-i să părăsească palatul și să ordone trupelor sale să depună armele.
38 de minute de bombardament și 500 de victime
Khalid bin Barghash a refuzat să cedeze. A mobilizat rapid 1.000 de luptători din garda palatului și a adunat o armată ad-hoc de 2.800 de oameni, incluzând civili, soldați zanzibarezi, servitori și sclavi. Aceștia dispuneau de câteva piese de artilerie și mitraliere, iar palatul a fost baricadat. La data de 27 august, ora 9:00, ultimatumul britanic a expirat. Ca răspuns, forțele britanice au desfășurat în portul Zanzibar două crucișătoare, trei nave de luptă și 150 de soldați, sprijiniți de aproximativ 900 de zanzibarezi loiali britanicilor. Deși numeric inferiori, britanicii dețineau o experiență militară superioară și o putere de foc covârșitoare.
La ora 9:02, bombardamentul britanic a început. Palatul din Zanzibar a fost cuprins de flăcări, iar artileria sultanului a fost rapid scoasă din uz. Tirurile de tun de pe navele de luptă britanice au distrus și puținele nave zanzibareze, precum și o mare parte din apărarea palatului. Ulterior, trupele pro-britanice zanzibareze și soldații britanici au luat cu asalt palatul. În doar 46 de minute de la debutul atacului, steagul sultanatului de Zanzibar a fost doborât, iar ostilitățile au încetat. Surse alternative sugerează că sultanul ar fi cerut capitularea după doar 38 de minute, înlăturarea steagului având loc ulterior.
Bilanțul a fost dramatic: 500 de oameni din tabăra sultanului au murit, în timp ce britanicii au înregistrat un singur rănit ușor. Khalid bin Barghash a reușit să scape, refugindu-se în teritoriile coloniale germane din Tanzania, evitând astfel pedeapsa britanică.
Explorează subiectele:
