
Zboruri secrete de 250.000 de dolari pentru Horațiu Potra, investigate de autorități. Cum a reușit mercenarul să fugă din țară, deși era filat
Noi informații au ieșit la iveală despre cum a reușit să fugă din țară Horațiu Potra din România, deși era sub supraveghere constantă. Cel puțin 18 zboruri private, fiecare cu un cost de minimum 250.000 de dolari, ar fi fost efectuate în ultimii doi ani în legătură cu activitățile lui Horațiu Potra.
Potra, fost soldat în Legiunea Franceză și lider al unei grupări de mercenari activă în Africa, a fost monitorizat non-stop între 12 decembrie 2024 și 11 martie 2025, inclusiv prin interceptarea comunicațiilor și localizare GPS. Cu toate acestea, autoritățile nu au reușit să stabilească momentul exact al plecării sale din țară.
În perioada în care era sub supraveghere, anchetatorii au efectuat 47 de percheziții, descoperind un arsenal de arme, inclusiv grenade și mitraliere, într-o locație unde Potra nu se afla la momentul respectiv. De asemenea, s-a aflat că aproape 300 de mercenari ai săi din Congo au fost extrădați în România, într-o operațiune coordonată de statul român cu sprijin internațional.
După fuga din România , Potra ar fi încercat să obțină azil politic în Rusia. În Emiratele Arabe Unite, el s-ar fi întâlnit cu diplomați ruși, iar autoritățile române au transmis informații partenerilor din Dubai. Cu toate acestea, nu există confirmări oficiale privind extrădarea sa
La cinci luni de la fuga sa, autoritățile române nu au reușit să localizeze cu exactitate locul în care se află Potra.
Cel puțin 18 zboruri private ale lui Potra, legate de afaceriști controversați
Cel puțin 18 zboruri private, fiecare cu un cost de minimum 250.000 de dolari, ar fi fost efectuate în ultimii doi ani în legătură cu activitățile lui Horațiu Potra.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, nu poate fi vorba despre zborul din 1 februarie, deoarece acesta a fost efectuat de statul român, ridicând întrebarea dacă au mai existat zboruri secrete după 10 decembrie 2024.
Patronul companiei FlyLili, Jurgen Faff, implicată în transportul mercenarilor lui Horațiu Potra în Congo, susține că nu îl cunoștea personal pe șeful grupării și că firma sa a transportat doar pasageri, nu arme sau alte bunuri ilicite.
„În primă fază, era vorba de un singur zbor. Cuvântul Potra... nici nu l-am cunoscut, nu știam cine este și nici nu era vorba atunci. Noi am semnat un contract cu o firmă cu administrator francez și, ulterior, după ce am efectuat mai multe zboruri, am înțeles că este implicat domnul Potra. Ulterior, l-am cunoscut după aceste 20 de zboruri. Ce știam noi... transportăm persoane, în cazul ăsta era de la Sibiu către Congo cu pasageri care au grijă de o mină din Congo. Nu am transportat niciodată cargo, numai pasageri cu bagajele lor. Suntem întrebați: «Ați transportat arme, diamante, aur?» Nu! Nu este asta în sarcina noastră”, a spus Faff.
Conform rechizitoriului Parchetului General, în conversațiile din 30 decembrie 2024, Panţa Dan-Cristian a vorbit despre un apartament închiriat pe un an de Potra în Dubai, pentru care acesta ar fi plătit aproximativ 12.000 de euro pe lună.
O fotografie postată pe 2 martie îl arată pe Potra într-un avion Fly Lilly, confirmând astfel utilizarea zborurilor private pentru deplasările sale, în timp ce era deja dat în urmărire internațională și se afla în Dubai.
„În cadrul conversațiilor din data de 30 decembrie 2024, Panţa Dan-Cristian îi spune interlocutorul despre un apartament închiriat pe un an, în Dubai de Potra Horaţiu, precum și de suma pe care acesta ar fi plătit-o, aproximativ 12.000 euro pe lună”, se arată în rechizitoriul Parchetului General.
Ancheta continuă, autoritățile verificând conexiunile dintre companiile aeriene și traseul zborurilor efectuate, în timp ce se urmărește dacă acestea au fost folosite pentru transportul de pasageri sau pentru alte scopuri ascunse.
Sursa: adevarul.ro